“Am invitat partidele politice la o discuţie legată de trei subiecte extreme de importante:  concluziile ultimului Consiliu European, perspectivele relaţiei cu FMI şi al treilea subiect a fost legat de perspectiva aderării României la spaţiul Schengen”.
Şeful statului a arătat că a informat reprezentanţii partidelor din arcul guvernamental, singurele care s-au dus la consultări, cu privire la principalele şase măsuri adoptate de Consiliul European.
UPDATE: Preşedintele Băsescu a explicat că angajamentele asumate în noua Scrisoare de intenţie condiţionează autorităţile române de adoptarea a trei acte normative.
“Există trei precondiţii pentru acordarea tranşelor de la CE şi FMI: adoptarea legii pensiilor, a legii salarizării uniatre şi a legii bugetului pe anul viitor”, a spus preşedintele Băsescu.
UPDATE 2: Preşedintele spune că OUG 50 va trebui transformată în lege.
"OUG 50 trebuie transformată în lege. Instituţia care reglementează în mod direct activitatea băncilor este BNR,iar Autoritatea de Protecţie a Consumatorilor poate sesiza BNR", a spus Băsescu.
UPDATE 3: Şeful statului va retrimite Parlamentului spre reexaminare legile prin care a fost redus TVA-ul la alimente la 5% şi prin care s-a stabilit ca pensiile sub 2.000 lei să nu fie impozitate.
"În cursul zilei de astăzi voi retrimite la Parlament ambele legi votate din greşeală pentru reexaminare şi punere în concordanţă cu angajemntele internaţionale şi nevoia de predictibilitate în fiscalitate", a precizat preşedintele.
UPDATE 4: Autorităţile române vor demara, în ianuarie 2011, negocierile cu FMI, CE şi BM pentru un nou acord.
"Vom începe negocierile pentru un nou acord cu FMI, CE şi BM în luna ianuarie astfel încât dacă vom ajunge la o formă convenabilă României, acesta să intre în vigoare în continuarea celui existent", a precizat Băsescu.