Traian Băsescu a explicat, într-o emisiune televizată, de ce nu a vrut să meargă să discute cu Iohannis. Fostul șef al statului nu a fost prezent, alături de delegația PMP, la consultările care au avut loc săptămâna trecută cu președintele, la Palatul Cotroceni.

”Eu nu mai am o funcție în PMP, sunt președinte de onoare, sunt sfătuitorul lor. Am considerat că nu e necesar pentru că nu am funcție de decizie, ci de influență în PMP”, a spus Traian Băsescu.

Iohannis a avut joi consultări cu reprezentanţii PNL, USR, PMP, UDMR şi cu cei ai Grupului minorităţilor naţionale. Președintele a declarat, la final, că toţi cei care au participat la aceste discuţii au îmbrăţişat ideea organizării unui referendum.

„Ne dăm seama că acea consultare iniţială pe care am făcut-o, consultarea Parlamentului, a vizat doar o parte din marile probleme pe care le creează PSD. Am decis să fac o reconsultare a Parlamentului, o nouă consultare a Parlamentului României pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului. Voi adresa Parlamentului României o nouă consultare care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum pentru a-l face mai eficient şi mai puternic. Referendum pe 26 mai. Avertizez Guvernul României să nu emită ordonanţe de urgenţă în aceste domenii, justiţie, politică penală, până când nu se exprimă poporul, până când nu cunoaştem voinţa suverană a românilor”, a spus Iohannis.