Traian Băsescu a făcut un anunț cheie pe pagina sa de socializare.

„Revoluţia din România în dezbaterea Parlamentului European! Luni, la Strasbourg, va avea loc un eveniment unic. Se va dezbate o rezoluţie despre Revoluţia Română din Decembrie 1989. Dezbaterea are loc în ziua de 16 Decembrie, exact la 30 de ani de la începerea Revoluţiei la Timişoara, iar votul în plenul Parlamentului pentru Rezoluţie se va da Joi, 19.12.2019”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Cine susține Rezoluția despre Revoluție

Europarlamentarul PMP a precizat că ”toţi cei 32 de parlamentari români, indiferent de apartenenţa politică, au putut să facă propuneri pe proiectul de text şi îl vor susţine în plen”.

”La fel de important este că liderii tuturor grupurilor parlamentare au fost de acord cu propunerea grupului PPE de a se introduce în dezbaterea Plenului Parlamentului Rezoluţia despre Revoluţia Română”, a mai scris Băsescu