Liberalii au decis să atace la CCR proiectul de lege privind vânzarea şi cumpărarea de terenuri agricole. Alături de PNL s-a poziționat și USR.

Cei de la PNL au explicat și care este motivul acțiunii întreprinse. Potrivit liberalilor, această lege este o lege cu dedicaţie specială pentru baronii PSD, „marii latifundiari din zona de Sud a României”.

„Adevărul este că PSD vrea să vândă activele performante ale statului la bucată. Şi organele care se ocupă de cercetare penală să stea cu ochii în următoarea perioadă pe Horticola Bucureşti”, a spus liderul deputaților PNL, Florin Roman.

Potrivit proiectului adoptat săptămâna trecută în Parlament, au fost incluse o serie de restricții pentru cumpărarea terenurilor agricole. Astfel, primii care vor putea cumpăra un teren agricol scos la vânzare sunt chiar rudele vânzatorului, dar dacă nu vor acestea, atunci cei care au terenuri învecinate cu terenul scos la vânzare sau arendașii care lucrează pe terenul respectiv.

„Scopul acestei legi este de a opri specula cu terenuri agricole și, bineînțeles, de a opri tranzacționarea terenurilor către străini. În România se discută de câțiva ani, România și-a vândut terenurile către străini. Eu nu înțeleg cum PNL poate să conteste această lege la CCR”, a comentat, pentru Digi24 Alexandru Stănescu, deputat PSD de Olt și președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.

„Cei de la PNL și USR au formulat această sesizare de neconstituționalitate împotriva legii care impune o serie de interdicții pentru cetățenii străini care doresc să cumpere terenuri în România. Oare cei de la PNL și USR își doresc ca străinii să ne cumpere terenurile?”, a punctat acesta.