Revista „Detectiv” relata :

Într-un timp record, crima lui Gică-mic, faimosul avocat Virgil Nicolaescu, care şi-a ucis soţia şi soacra – o cunoscută proxenetă – a fost lămurită de Niculescu-Bolintin.

Desigur că Nicolaescu lucrase oarecum neglijent, dar nu lăsase totuş nici „carte de vizită”.

Bănuelile nu cădeau însă asupra lui, ci instrucţia părea să fie lungă şi anevoioasă, îndreptându-se spre mai multe piste.

Cu „flerul” sigur al detectivului înăscut, Niculescu-Bolintin îl pune sub o serioasă supraveghere pe Virgil Nicolaescu.

În mai puţin de trei zile criminalul e arestat. Făcuse o imprudenţă, scriind la maşina de scris din biroul unde lucra actul de vânzare fictiv, prin care toată averea soacrei trecea în asupra sa. Falsul s-a descoperit imediat şi Gică-mic a fost arestat.

Timp de 18 ore a fost interogat.

În omuleţul acela pirpiriu, palid, dar în care zăceau toate tainele iadului se ascundea o nemaipomenită rezistenţă şi o forţă de disimilare extraordinară.

Cu o inteligenţă diabolică, izbutea să desfacă mereu cercul tot mai strâns al întrebărilor puse de judecătorul de instrucţie.

– La un moment dat, credeam că „flerul” m-a înşelat şi Nicolaescu nu e decât autorul moral, nu şi cel material al crimei, ne mărturisea atunci judecătorul de instrucţie.

Şi totuşi Gică-mic a sfârşit prin a mărturisi.

La un moment dat, după chinuitoarele ore de interogatoriu, punctate doar de tic-tacul solemn al pendulei, în urma unei serii de întrebări anodine, judecătorul îl întreabă:

– Şi logodnica d-tale nu ştia că eşti căsătorit?

Deodată, zdrobit, de unde până atunci răspunsese la toate întrebările precis, Gică-mic a început să se bâlbâie. Sistemul lui de apărare se stricase. se ivise o spărtură, pe unde trebuia să ţâşnească mărturisirea.

Virgil Nicolaescu, deşi căsătorit cu fiica proxenetei din str. Apolodor, cu a cărei avere îşi făcuse carieră, se logodise cu o domnişoară dintr-o familie onorabilă, cu care voia să se căsătorească după dispariţia soţiei şi soacrei sale!

Credea că amănuntul acesta nu va fi aflat niciodată de instrucţie. Şi văzând că mobilul adevărat al crimei a fost aflat a preferat să spuie adevărut.

Hărţuit de întrebările din ce mai precise, cari nu-i dădeau posibilitatea să se gândească la un nou sistem de disimulaţie, Gică-mic a sfârşit prin a mărturisi.

Un criminal atât de abil, ar fi scăpat desigur cu faţa curată din cercetarea unui judecător de instrucţie mai puţin rutinat.

Niculescu-Bolintin însă l-a făcut să mărturisească cu o singură întrebare şi a fost trimis pentru 25 de ani la tăiatul sării.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric