ajung la 20-30 milioane de euro si se desfasoara pe durata a cinci sau sase ani. Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare (ISPA) vizeaza introducerea sistemelor de apa si canalizare, constructia sau reabilitarea unor drumuri si poduri, precum si tratarea apei reziduale sau depozite ecologice de gunoi. Pentru contractarea lucrarilor, antreprenorul principal trebuie sa fie o firma mare, cu experienta in domeniu. Insa, pe langa aceasta, IMM-urile din domeniul constructiilor pot subcontracta mai departe lucrari mai mici, care ajung la cateva sute de mii de euro si le asigura „alimentarea” conturilor timp de cativa ani buni. Exista peste 60 de proiecte, pe componentele de „Infrastructura” si „Mediu”, care vor fi realizate dupa 2007. „Noi le-am propus, ele au fost deja aprobate, dar fiindca s-au epuizat fondurile pentru anul curent, ele vor fi semnate pe rand incepand cu anul viitor, asadar, vor intra efectiv in lucru dupa 2007”, explica Eugen Teodorovici, director al Autoritatii de Management pentru Fondul de Coeziune in cadrul Ministerului Finantelor Publice (MFP). Despre posibilitatea subcontractarii unor lucrari finantate prin ISPA putem afla chiar de la o companie care a „prins” o astfel de oportunitate. MBM Construct din Focsani este „o intreprindere de dimensiune medie, iar contractul este de cateva sute de mii de euro”, spune Doru Georgescu, cel care s-a ocupat de proiect. Este vorba de o mica portiune din lucrarile pentru „Reabilitarea retelei de canalizare si a statiei de epurare in Municipiul Focsani”. „Noi executam sapaturi, umpluturi, masuratori si alte tipuri de activitati de infrastructura. Nu am inceput de mult lucrarile, merge destul de incet, dar nu au fost probleme”, spune Doru Georgescu. Schema prin care firmele mici pot ajunge la astfel de contracte este urmatoarea: o autoritate locala propune proiectul, iar daca este aprobat de catre MFP si Comisia Europeana, se lanseaza licitatia pentru antreprenorul principal. Acesta trebuie sa fie o firma puternica, iar in Romania nu exista astfel de firme cu experienta in proiecte de acest gen. Licitatia este anuntata public, atat de catre autoritatea locala, cat si in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prin urmare, la licitatie se prezinta companii din UE. Gheorghe Vasilescu, directorul Companiei de Utilitati Publice Focsani, beneficiarul finantarii pentru canalizare si epurarea apei, spune ca la licitatie s-au prezentat zece firme din Spania, Grecia si Italia. Castigatorii au fost o firma din Italia, SCA.MO.TER, pentru componenta de canalizare, si una din Germania, LS Abwassertechnik, pentru cea de epurare. „Am urmarit in permanenta etapele proiectului, de cand am aflat ca se va realiza, si eram la curent cu ce se intampla. Insa pentru subcontractare firma din Italia ne-a contactat pe noi”, spune Doru Georgescu. „Compania italiana a studiat activitatea micilor companii locale cu ajutorul Camerei de comert. Apoi a subcontractat niste lucrari pentru patru firme din Focsani”, explica Gheorghe Vasilescu. Proiectele care au demarat deja in cadrul ISPA nu au avut rezultate spectaculoase pana in prezent. „Abia de acum incolo se vor simti efectele, fiindca primele obiective vor fi finalizate incepand cu 2006. Multe proiecte din cele viitoare vor trece direct sub incidenta Fondului de Coeziune (unul din fondurile importante pentru statele membre UE, n.r.)”, spune Eugen Teodorovici. Teoretic, sunt circa 30.000 de IMM in domeniul constructiilor, in Romania, iar cele care executa lucrari de infrastructura pot avea acces la subcontractari in cadrul proiectelor ISPA. Ele trebuie sa urmareasca lansarea licitatiilor si apoi desemnarea antreprenorului principal.

Orasele si obiectivele care trebuie urmarite de catre firme
In anii urmatori, vor fi finantate prin ISPA aproape 100 de lucrari mari de transporturi, canalizare, tratarea apei reziduale si mediu, in mai multe orase. Iata ce anume trebuie sa urmareasca intreprinzatorii:
· Lucrari de modernizare/introducere a alimentarii cu apa si infiintarea/modernizarea de statii de epurare: Bucuresti, Deva, Botosani, Baia Mare, Galati, Drobeta Turnu Severin, Suceava, Resita, Zalau, Barlad, Ramnicu Valcea, Alba Iulia-Sebes, Targoviste, Turda, Campulung, Targu Jiu, Campina, Slatina, Roman, Alexandria, Calarasi, Slobozia, Giurgiu, Sfantu Gheorghe, Onesti, Ramnicu Sarat, Miercurea Ciuc, Medias, Lugoj, Tecuci, Medgidia, Mangalia, Fagaras-Codlea.
· Depozite ecologice, reciclare: Galati-Braila, Cluj, Brasov, Arges, Baia Mare, Caras Severin, Iasi, Bacau, Suceava, Botosani, Giurgiu si Calarasi, Satu Mare, Valea Jiului, Oradea, Bistrita, Prahova, Prahova, Alba Iulia, Buzau.
· Largirea autostrazilor (deja semnate): Pitesti-Sibiu, Arad-Timisoara-Lugoj, Deva-Orastie-Sibiu, Brasov-Sibiu, Rasnov-Predeal, Predeal-Comarnic, Comarnic-Ploiesti, Cernavoda-Constanta.

noutati finantari
Comisia Europeana va simplifica mecanismele de finantare
Comisia Europeana a decis sa inlocuiasca gama de instrumente financiare pentru asistenta externa cu un cadru mai simplu si mai eficient. In locul gamei largi de instrumente prezente, noul cadru va cuprinde doar sase instrumente, patru dintre acestea fiind noi. Cele patru noi instrumente sunt: un Instrument de Asistenta de Preaderare, un Instrument European de Vecinatate si Parteneriat, un Instrument pentru Cooperare si Dezvoltare Economica si un Instrument pentru Stabilitate. Doua instrumente existente, cel pentru Asistenta Umanitara si cel pentru Asistenta Macrofinanciara, nu trebuie modificate si vor fi mentinute. Programul de Asistenta de Preaderare va fi destinat tarilor candidate (Turcia si Croatia) si celor potential candidate (Balcanii Occidentali). Acesta va inlocui instrumentele existente, precum Phare, Ispa, Sapard, CARDS si un numar de alte reglementari. Informatii suplimentare pot fi gasite in „Comunicarea Comisiei Europene catre Consiliu si Parlamentul European cu privire la Instrumentele pentru Asistenta Externa, determinate de Perspectiva Financiara Viitoare 2007-2013.”

Alte finantari pentru reforma administratiei publice
Delegatia Comisiei Europene in Romania, Ministerul roman al Administratiei si Internelor, Ministerul Functiei Publice si Reformei Statului din Franta si Institutul Olandez pentru Administratia Publica desfasoara proiectul „Intarirea capacitatii de lucru a retelei nationale a modernizatorilor si a Unitatii Centrale pentru Reforma Administratiei Publice”. Proiectul este finantat cu 700.000 de euro de catre UE, prin programul Phare 2003. Acest proiect vizeaza intarirea capacitatii de lucru a retelei nationale a modernizatorilor si a Unitatii Centrale pentru Reforma Administratiei Publice (UCRAP), in vederea sprijinirii procesului de reforma in administratia publica. Sunt trei componente:
· Instruirea membrilor UCRAP si a membrilor retelei nationale de modernizatori;
· Analiza progreselor inregistrate si stabilirea prioritatilor actiunilor viitoare din cadrul Programelor multianuale de modernizare de la nivelul administratiei publice;
· Intarirea rolului retelei nationale de modernizatori in diseminarea informatiilor privind reforma administratiei publice.
Pentru mai multe informatii, contactati: Maria Ursuletu, coordonator de proiect, Ministerul Administratiei si Internelor – Unitatea Centrala pentru Reforma Administratiei Publice, tel: 315 08 43, maria.ursuletu@mai.gov.ro si Eugenia Stanciu, coordonator proiecte, Delegatia Comisiei Europene, tel: 203 54 36 e-mail: eugenia.stanciu@cec.eu.int

S-a lansat ultima editie a „Ghidului de tranzactii suspecte”
Noua editie a Ghidului de tranzactii suspecte a fost lansata oficial de catre Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB). Aceasta initiativa a fost posibila datorita sprijinului acordat prin intermediul unui proiect de infratire institutionala cu autoritatile din Italia, proiect finantat de Uniunea Europeana. Ghidul a fost actualizat de catre o echipa de experti din Italia si Romania. Scopul acestuia este de a sprijini atat activitatile desfasurate de categoriile extinse de entitati raportoare, cat si pe cele derulate de toate institutiile romanesti implicate in detectarea si raportarea tranzactiilor suspecte. Acest ghid poate fi descarcat de pe site-ul www.infoeuropa.ro, sectiunea „Publicatii”.