Peste 28.000 de cereri de sprijin pentru culturile afectate de secetă au fost declarate eligibile a plată, iar 27.304 fermieri au primit deja despăgubiri în valoare de peste 833 de milioane de lei, a anunţat, miercuri, Agenţia de Plăţi şi intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Potrivit sursei citate, s-a efectuat verificarea cererilor de sprijin depuse de fermieri în perioada 3 – 15 septembrie 2020 pentru Schema de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică.

Astfel, în urma verificărilor efectuate au fost declarate eligibile 28.081 de cereri de plată, pentru o suprafaţă calamitată totală de 1.120.540,40 hectare, se menţionează în comunicatul APIA.

Datele centralizate de APIA arată că, în data de 22 septembrie, s-a realizat plata pentru un număr de 17.951 de fermieri cu suma de 498.526.688 lei, iar în data de 23 septembrie 2020, pentru un număr de 9.353 de fermieri, cu suma de 334.739.193 lei.

Agenţia precizează că va continua în ritm accelerat, toţi fermierii declaraţi eligibili urmând a fi plătiţi în zilele următoare şi asigură pe această cale „că acordă o importanţă deosebită finalizării cu celeritate a plăţilor, tot personalul fiind mobilizat atât la nivelul centrelor judeţene, cât şi la nivelul aparatului central”.

Ministrul a promis că se vor derula schemele de ajutor și pentru celelalte ramuri ale agriculturii

Ministrul Agriculturii a adăugat faptul că în săptămânile viitoare să vor derula şi schemele de sprijin şi compensaţiile pentru crescătorii de bovine de lapte şi carne, crescătorii de ovine şi caprine, apicultori şi crescătorii de păsări şi porci.

De asemenea, Adrian Oros a precizat că în 16 octombrie va începe plata avansului la subvenţii, Ministerul Agriculturii alocând în acest sens 1,78 miliarde de euro, bani care urmează să ajungă în cel mai scurt timp în contul fermierilor.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a trimis un comunicat de presă prin care informează că, împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), caută soluții pentru încheierea de polițe de asigurare pentru culturile agricole.

Foarte puţine astfel de companii au în portofoliul lor pachete de asigurare cu această destinaţie, secretarul de stat în MADR, Emil Dumitru, s-a întâlnit  cu Cristian Roşu, vicepreşedinte al Sectorului Asigurări Reasigurări din cadrul ASF, pentru a căuta soluţii în acest sens.