Evenimente Mica publicitate Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Piaţa de capital

Bani pentru pasagerii care au probleme cu operatorii aerieni

Autor: | | 0 Comentarii | 720 Vizualizari

Oricum ar fi, industria aeriană va continua să se dezvolte. Potrivit Flight Refund, o altă companie de profil, dedicată rezolvării cererilor călătorilor, 2017 a însemnat un record absolut pentru industria aeriană din România: traficul de pasageri de pe toate aeroporturile din ţară a depăşit 20 de milioane, ceea ce reprezintă o creştere de 23%, faţă de anul anterior. În context, din datele acestei companii reiese că, tot anul trecut, au existat 782 de zboruri cu probleme – întârziate sau chiar anulate.

„Din nefericire, un procent foarte mic, sub 1% dintre pasageri, cunoaşte faptul că poate primi astfel de compensaţii. De asemenea, călătorii nu ştiu că pot apela gratuit la ajutor de specialitate şi primi banii într-un termen rezonabil. Pentru anul trecut, în cazul celor 782 de zboruri cu probleme, aproximativ 500 dintre acestea s-au calificat pentru compensare, ceea ce înseamnă că, pe baza estimărilor noastre, cei care au dreptul la despăgubiri au pierdut circa 22 milioane de euro“, a spus Anikó Bolyó, General Manager Flight Refund.

 

Directivă în sprijinul turiştilor

În altă ordine de idei, Dragoş Anastasiu, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), a declarat că, în perioada următoare, trebuie preluată în legislaţia naţională o directivă europeană care prevede asigurarea integrală a pachetelor turistice şi serviciilor asociate şi returnarea întregii sume de bani către clienţi, în cazul unei insolvenţe a agenţiei de turism. Totuşi, această directivă nu poate fi aplicată deocamdată, din lipsa unor mecanisme, a explicat oficialul ANAT.

„Suma de rambursat pentru turişti, în cazul unei insolvenţe, era limitată până acum la 40.000 de euro, adică 50.000 de dolari. Suma care va trebui returnată de acum încolo nu mai are plafon. Deci dacă un agent, până acum, încasa o jumătate de milion de euro şi intra în faliment fără să ofere serviciile, din jumătate de milion se luau 50.000 de dolari şi se împărţeau proporţional la fiecare. Acum, potrivit directivei, toţi banii trebuie daţi înapoi. Ceea ce ne dorim şi noi, de ani de zile“, a afirmat Anastasiu.

În context, potrivit unei analize KeysFin, 408 agenţii de turism şi turoperatori şi-au închis porţile în 2016 si 2017, iar cazul recent al firmei Terra Tourism e un prim semnal de alarmă în 2018. Cele mai multe companii care şi-au închis porţile prezentau o vulnerabilitate financiară ridicată. „În cele mai multe cazuri, planurile de business nu au ţinut cont de realităţile pieţei, de dinamica încasărilor şi obligaţiile de plată.  Astfel că, supraestimându-şi businessul, mulţi au intrat în blocaj financiar“, au explicat analiştii de la KeysFin. Chiar şi aşa,  turismul românesc este pe un trend pozitiv. Profitabilitatea sectorului este estimată să ajungă în acest an la peste 200 milioane de lei, un nivel dublu faţă de acum şapte ani.

 

De altfel, şi KeysFin punctează că ANAT a iniţiat proiectul de act normativ prin care propunea înfiinţarea unui Fond Naţional de Garantare a Pachetelor de Servicii Turistice în urma falimentelor agenţiilor de turism din ultimii ani. „Acesta ar fi urmat să acopere sumele necesare pentru despăgubirea turiştilor în cazul în care agenţiile de turism de la care au contractat servicii ajung în imposibilitatea de a-şi onora serviciile, în urma insolvenţei sau a falimentului. Iniţiativa nu s-a concretizat însă, cel puţin până în prezent“, au punctat analiştii de la KeysFin.

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

Pagina 2 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Ziare.com

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.