Este vorba despre legea care modifică Statutul rezervistului voluntar. Aceasta intră în vigoare de sâmbătă, 8 mai, iar conform prevederilor sale, remuneraţia acordată pentru perioada în care nu se participă la misiuni creşte de la 10% la 30% din soldă.

Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării, iar potrivit sursei citate, în acest an ar urma să fie disponibile 775 de locuri. În principiu, legea este o modificare și completare a legii  nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari.

Pe lângă creșterea remunerației de la 10%, la 30%, noile modificări se referă și la eliminarea obligativităţii restituirii cheltuielilor aferente pentru recrutarea şi selecţia rezerviştilor voluntari în situaţia în care contractul nu a fost finalizat.

Totodată, o altă modificare o reprezintă eliminarea obligativităţii înştiinţării unităţii cu care a încheiat contract cu privire la părăsirea localităţii pentru o perioadă mai mare de 48 ore.

Pe lângă modificările menționat, există și o nouă regulă. Este vorba despre introducerea obligativităţii angajatorului de a menţine raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor care au semnat angajament/contract pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de rezervist voluntar.

Mesajul transmis de Ministerul Apărării 

”Legea nr. 115/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari publicată în Monitorul Oficial al României nr. 468, Partea I, prin care au fost armonizate unele aspecte în vederea creşterii atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, va intra în vigoare începând de sâmbătă, 8 mai”, a transmis, vineri, MApN.

Principalele modificări incluse în această lege sunt cele referitoare la:

– creşterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcţie, la care se adaugă solda gradului deţinut;

– eliminarea obligativităţii restituirii cheltuielilor aferente pentru recrutarea şi selecţia rezerviştilor voluntari în situaţia nesemnării/nefinalizării contractului;

– eliminarea obligativităţii înştiinţării unităţii cu care a încheiat contract cu privire la părăsirea localităţii pentru o perioadă mai mare de 48 ore;

– introducerea obligativităţii angajatorului de a menţine raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor care au semnat angajament/contract pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de rezervist voluntar.

Pentru anul 2021, vor fi disponibile 775 de locuri de rezervişti voluntari (maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi).

Procesul de recrutare şi selecţie se va desfăşura în baza prevederilor Legii nr. 270/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M. 25/2017”, informează Ministerul.

Sursa citată mai precizează că câteva aspecte referitoare la pregătirea cetățenilor pentru apărare, și menționează că există 775 de locuri disponibile în acest an pentru acest tip de post.

”Pregătirea cetăţenilor români pentru apărarea ţării se realizează potrivit prevederilor consituţionale prin îndeplinirea serviciului militar şi/sau participarea la alte forme de pregătire organizate de instituţiile de apărare a ţării şi securitate naţională, iar îndeplinirea serviciului militar în rezervă poate fi în calitate de rezervist voluntar şi/sau reservist”, a mai transmis Ministerul.

Începând cu 1 ianuarie 2007, prin adoptarea Legii nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat, a fost eliminată obligativitatea serviciului militar obligatoriu, în calitate de militar în termen, pe timp de pace.

Serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar, instituit în baza Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari reprezintă o soluţie viabilă, pe de-o parte, pentru acoperirea deficitului produs prin eliminarea obligativităţii serviciului militar şi, pe de altă parte, de regenerare a resursei umane din rezerva de mobilizare, prin posibilitatea pregătirii acesteia, în mod regulat pe timp de pace.

În temeiul Legii nr. 270/2015, corelat cu prevederile Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M. 25/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a prevederilor Legii nr. 270/2015, Ministerul Apărării Naţionale, prin structurile cu atribuţii în domeniu, a declanşat, începând cu anul de referinţă 2017, punerea în practică a prevederilor legale privind serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar.

”Anul 2017 a fost primul an în care au fost puse în aplicare, la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, prevederile actului normativ menţionat, acesta fiind considerat an „pilot” pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, în Planul de recrutare pentru încadrarea cu rezervişti voluntari a structurilor din subordinea Statului Major al Apărării fiind prevăzute funcţii/posturi doar pentru soldaţi-gradaţi rezervişti voluntari. După finalizarea activităţilor specifice, la nivelul Direcţiei personal şi mobilizare din cadrul Statului major al apărării şi al structurilor care au aplicat nemijlocit prevederile actelor normative în analiză, au fost identificate o serie de aspecte care ar putea fi considerate ca factori de neatractivitate sau constrângeri”, a mai transmis Ministerul.