Guvernul îți dă bani să îți cumperi mașină! Tánczos Barna a anunțat dublarea bugetului pentru mașinile electrice, în cadrul programului Rabla Plus.

De asemenea, tichetul standard de sprijin crește de la 6.500 la 7.500 de lei, a anunțat ministrul.

Guvernul îți dă bani să îți cumperi mașină! Trebuie însă aprobat bugetul, în primă fază

Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus demarează pe 26 aprilie, iar bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) va fi prezentat în şedinţa de Guvern de miercuri, existând un termen de cinci zile după aprobarea bugetului AFM, a declarat miercuri ministrul Mediului, Tánczos Barna, într-o conferinţă de presă.

A fost totodată introdusă şi la Rabla Clasic interdicţia de a vinde maşina care a beneficiat de acest sprijin, care deja exista la Rabla Plus, după ce a constatat că au existat câteva încercări de a exporta în alte ţări maşinile care au beneficiat de Rabla Clasic.

”Programele pe care le lansăm după aprobarea bugetului sunt primele cu care începem, sunt Rabla Clasic, Rabla Plus şi Rabla Electrocasnice.

La Rabla Clasic, am majorat bugetul de la 6.500 lei la 7.500 lei, tichetul standard de sprijin este de 7.500 lei în 2021. Am majorat, de asemenea, eco-bonusurile pentru hibrid şi pentru maşinile care au emisii scăzute de dioxid de carbon, sub 96 de grame pe km.

În paralel, am dublat bugetul pentru maşinile electrice, am păstrat aceleaşi condiţii, 45.000 lei sprijin pentru maşinile full electrice, 20.000 lei pentru cele hibrid plug in. Am introdus, foarte important, şi la Rabla Clasic, interdicţia de a vinde maşina care a beneficiat de acest sprijin.

”Câteva încercări de a exporta subvenţia din România”

Am constatat că au fost câteva încercări de a exporta subvenţia din România, de a duce maşinile care au beneficiat de Rabla Clasic în alte ţări şi am introdus această limitare, această interdicţie care era deja existentă la Rabla Plus”, a declarat miercuri ministrul Mediului, Tánczos Barna.

După lansarea Rabla Clasic şi Rabla Plus, va urma programul Rabla Electrocasnice, unde au fost rediscutate toate categoriile de eficienţă energetică.

”Faţă de 2020, ele au fost modificate la nivel european, sunt alte clase de calitate de eficienţă energetică, alte standarde care trebuie respectate şi, în funcţie de aceste standarde, atât la maşinile de spălat, maşinile de uscat rufe, combine frigorifice, televizoare, toate echipamentele electrocasnice casnice care sunt în program, am reaşezat aceste clase de eficienţă energetică şi vom spijini prin acest program în special acea aparatură elecrocasnică care este cea mai energofagă şi cu care putem să economisim cel mai mult prin cumpărarea unor echipamente noi mai eficiente din punct de vedere energetic”, a adăugat oficialul.

De asemenea, în şedinţa de Guvern de miercuri va fi prezentat bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

”Am venit în întâmpinarea tendinţelor internaţionale”

”AFM este instituţia care finanţează Rabla Clasic şi Rabla Plus, sunt programele prin care ministerul îşi doreşte ca parcul auto din România să fie reînnoit, îşi doreşte ca mobilitatea să fie în linie cu tendinţele europene şi mondiale.

Ne dorim ca viitorul pe care îl pregătim pentru copiii noştri să fie unul mai curat, oraşele noastre să fie mai puţin poluate, aerul din Bucureşti şi din toate oraşele ţării să fie mai puţin poluate. Bugetul pe care îl prezentăm astăzi în Guvern are un buget dublu pentru maşinile electrice faţă de 2020.

A fost o decizie prin care am venit în întâmpinarea tendinţelor internaţionale şi tenndinţelor de pe piaţa românească.

În primele trei luni se vede că a crescut exponenţial numărul maşinilor electrice cumpărate în România în primele trei luni şi acest buget, acest sprijin vine practic în favoarea celor care se gândesc dincolo de mobilitatea şi confortul personal şi la impactul pe care îl lasă fiecare dintre noi asupra mediului înconjurător, emisiile de dioxid de carbon şi la reducerea acestora pentru a pregăti un viitor mai curat, mai sănătos pentru copiii noştri”, a declarat miercuri ministrul Mediului, Tánczos Barna, potrivit news.ro.

Acţiunea a avut loc în faţa sediului ministerului şi a marcat, de asemenea, startul etapei finale a competiţiei Best Electric Car in Romania 2021, organizată în premieră de AutoExpert Media.

Toate modelele electrice participante în competiţie au fost prezente la eveniment.