Cuantumul ajutorului anual a fost majorat de la 370 de lei la 400 de lei.

Potrivit legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, este prevăzut ca acestor categorii de persoane să li se acorde un ajutor anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice, al cărui cuantum se stabileşte anual, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia preţurilor şi posibilităţile de susținere din bugetul de stat.

Deoarece prețurile chiriei, energiei termice și energiei electrice au crescut cu aproximativ 10% în luna iulie a acestui an comparativ cu luna iulie 2017, potrivit datelor Institutul Național de Statistică (INS),  Guvernul a hotărât să crească cuantumul ajutorului anual. 

”Vă reamintesc faptul că, la ședința solemnă de Guvern care a avut loc săptămâna trecută, la Alba Iulia, Executivul a decis o creștere semnificativă a indemnizațiilor pentru invalizii, veteranii şi văduvele de război. Este vorba despre o majorare în medie de aproape cinci ori a acestor indemnizații: de la 259 la 1.500 lei lunar pentru cei încadraţi în gradul I de invaliditate, de la 231 la 1.000 lei lunar pentru invalizii de război încadraţi în gradul II de invaliditate, și de la 196 lei la 900 lei lunar pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate. În cazul veteranilor de război și văduvelor de război, dacă acestea din urmă nu s-au recăsătorit, majorarea este de la 161 la 600 lei lunar”, a declarat ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, scrie Bugetul

Plata ajutorului anual din bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale se efectuează de către casele teritoriale de pensii publice.