În ceea ce privește cele mai folosite bancnote românești, și în acest an supremația este deținută de bancnota de 1 leu.

„Ponderea acesteia în numărul total de bancnote în afara sistemului bancar fiind de 26,6 la sută, urmată de cupiurile de 100 lei (22,3 la sută) și de 50 lei (18,2 la sută). Cea mai mică pondere în numărul total de bancnote aflate în afara sistemului bancar a revenit și în 2018 cupiurii de 500 lei (0,8 la sută),” se precizează în raportul BNR.

În ceea ce privește monedele, cea mai mare pondere o are moneda de 10 bani (41,2%), urmată de cea de 5 bani (27,2%).

Vorbind despre tot numerarul aflat în afara sistemului bancar, acesta s-a majorat în 2018 cu 7.1%, cele mai ridicate rate lunare de creștere fiind consemnate în următoarele perioade: (I) aprilie (1,4 la sută), datorită sărbătorilor pascale; (II) lunile de vară, sub influența efectuării concediilor, în special august (cu 2 la sută); (III) noiembrie-decembrie (cu 1,6 la sută și, respectiv, 1,8 la sută), pe fondul solicitărilor ridicate de numerar specifice perioadei sărbătorilor de iarnă.

Dacă tot numerarul aflat în afara sistemului bancar ar fi împărțit în mod egal, unui român i-ar fi revenit 70 de bancnote și 220 de monede, cu 3 bancnote, respectiv 18 monede mai mult decât în 2017.

Te-ar putea interesa și: