Chiar dacă dobânzile la credite au crescut uşor în iunie faţă de cele din luna mai, valorile sunt oricum mai scăzute decât la începutul anului. Analiştii au opinii diferite privind evoluţiile viitoare.

Dacă pentru creditele ipotecare în euro nou-acordate dobânda anuală era în mai de 5,6%, în iunie, aceasta a urcat până la 5,67%. În decembrie 2009, valoarea medie la nivelul sistemului bancar a fost de 6,24%. Dobânda anuală efectivă la creditele de consum în lei a crescut în iunie cu mai mult de jumătate de punct procentual, până la 17,8%, după ce în luna anterioară fusese atins un minim al ultimilor doi ani şi jumătate, potrivit datelor BNR.

Specialiştii bancari prevăd că aceste niveluri de dobândă se vor menţine în perioada imediat următoare sau chiar vor creşte, în funcţie şi de evoluţia indicilor Robor/Euribor. În mai multe cazuri, creşterea dobânzii unei bănci a fost determinată de creşterea indicilor mentionaţi şi nu de creşterea marjei acelei instituţii financiare. La Emporiki Bank, spre exemplu, rata de dobândă pentru creditele ipotecare în euro era în luna mai de 5,86%, iar în iulie a ajuns la 5,96%. În acelaşi interval, marja băncii s-a menţinut constantă (5,2%), iar indicele Euribor a crescut de la 0,66%, în mai, la 0,70%, în iunie, şi apoi la 0,76%, în luna iulie.

Analistul financiar Bogdan Baltazar consideră că „dobânzile vor înregistra o uşoară creştere, deoarece a crescut inflaţia, iar o dobândă activă trebuie să acopere această inflaţie. Un alt factor îl constituie costurile crescute ale băncilor pentru credite“. Datorită creşterii nivelului de provizioane ale băncii şi diminuării implicite a profitului, şi aceste costuri vor fi mai mari. „Momentan, dobânda la depozite este real negativă şi nu acoperă integral inflaţia. Şi pentru aceste produse este de aşteptat o creştere a dobânzii“, susţine Baltazar. În luna iunie, rata anualizată a inflaţiei a fost de 4,3%, iar în iulie, de aproximativ 7,5%. Pe de altă parte, Lucian Anghel, economist-şef în cadrul BCR, este de părere că „o bancă nu îşi permite în condiţiile actuale să majoreze dobânzile. Există riscul ca unii clienţi să nu mai ramburseze creditul, de aceea nu este cea mai bună soluţie“. Evoluţia viitoare va depinde de dobânzile de pe piaţa interbancară şi de dobânda de politică monetară stabilită de Banca Naţională. Pentru dobânzile la depozite, economistul estimează o anumită stabilitate, dar şi acestea „depind de dobânda de politică monetară şi de dobânda pentru titlurile de stat“, conchide Anghel.

Oferte pentru stimularea economisirii

Dobânda medie pentru depozitele pe trei şi şase luni atrase de pe piaţa interbancară s-a situat în iunie în jurul a 7% pe an, cu aproximativ un punct procentual mai mult decât în luna anterioară şi cu două puncte peste nivelul din martie-aprilie.

La Unicredit Bank, de exemplu, dobânda pentru un depozit la termen în lei pe şapte luni a fost de 7,25% în lunile mai-iunie, urcând în august la 7,75%. Pentru depozitele în euro, la aceeaşi bancă, dobânda a urcat la 3% în august, de la 2,75% în aprilie-iulie. Şi RBS a mărit în iunie dobânzile la depozite în lei, de la 6% la 6,5%. În luna iulie, banca a lansat deţinătorilor de conturi Benefit+ o ofertă pentru produse de creditare, constând într-o dobândă începând de la 12% p.a., pentru creditele Partener în lei contractate până la 30 septembrie. „Oferta este valabilă până la 30 septembrie, dar promoţia ar putea fi prelungită în funcţie de răspunsul pe care îl vom primi din piaţă“, susţin reprezentanţii băncii. Radu Topliceanu, directorul zonei clienţi persoane fizice de la Raiffeisen Bank, spune că, „indiferent de evoluţia dobânzilor la depozite, clienţii ar trebui să se orienteze spre depozite pe termen lung, pe şase sau 12 luni, cu dobândă fixă, pentru a beneficia cât mai mult timp de  dobânzile existente la momentul constituirii“. Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 50 din iunie anul acesta, băncile sunt obligate să ofere clienţilor persoane fizice credite cu dobândă fixă pe toată perioada de rambursare sau calculată în funcţie de un indicator independent – respectiv, indicatorii pieţelor monetare Robor pentru lei, Euribor pentru euro – plus o marjă, de asemenea fixată pe toată durata contractului. Rămâne de văzut în ce măsură aceste prevederi se vor aplica inclusiv pentru contractele de credit aflate în derulare, al căror număr se ridică la circa opt milioane.

225-55884-25_bogdanbaltazar_33_evz.jpgDobânzile vor creşte, ca să acopere inflaţia şi costurile mai mari ale băncilor pentru credite.
Bogdan Baltazar, analist financiar

225-55885-25_luciananghel_33_c.jpgO bancă nu îşi permite, în condiţiile actuale, să majoreze dobânzile. Clienţii nu ar mai rambursa creditele.
Lucian Anghel, economist-şef, BCR

225-55886-capital_25.jpg