«Muntele trebuie pri­vit de cele mai mul­te ori ca o meta­foră: trebuie să urci foarte mulți munți interiori  ca să poți urca un munte adevărat“, spune  Emilian Croitoru, director adjunct al direcției corporate BCR, încercând să găsească legătura dintre munca pe care o duce zi de zi și tendința de a se perfecționa și autodepăși.
Deși cele mai populare sporturi practicate de bancheri par să fie cele așa-zis nobile, golful și tenisul de câmp, o tendință serioasă în rândul bancherilor români este orientarea către maraton și triatlon, acel „om de fier“ – Iron Man- care poate alerga kilometri, înota în ape înghețate, poate urca înățimi pe bicicletă sau cuceri cele mai înalte culmi din lume.
La ora actuală, există un mic grup de bancheri, unul din BCR, unul din BNR și trei din Unicredit, care vor să dea și personalitate juridică unui astfel de club.  După ce s-au antrenat la maratoane și au escaladat vârful Mont Blanc, din Franța, de 4.820 de metri și vârful Damavald din Iran, de 5.671 de metri, echipa celor cinci se pregătește pentru ascensiunea pe vârful Aconcagua (6.970 m) din Argentina.
Ideea celor cinci bancheri, trei români și doi bulgari, nu are nicio legătură cu sporturile practicate de un alt bancher de top: Steven van Groningen, președintele Raiffeisen Bank. Groningen este de fapt singurul bancher care a câștigat deja titulatura de Iron Man. La întrebarea cât costă un echipament complet pentru a ajunge la statul de Iron Man, răspunsurile s-au învârtit în jurul sumei de 3.000-4.000 de euro.
Singuraticii preferă pescuitul
Stanislav Georgiev, vicepreședinte Unicredit, membru al echipei de cățărători de care facem vorbire, este mândru și de o altă reușită: „Alerg la maraton. În noiembrie anul trecut am alergat un ultramaraton de 70 km între Ploiești și București ca parte dintr-o campanie de strângere de fonduri pentru Spitalul Casa Speranței“. Mai calm și ceva mai introvertit, președintele Alpha Bank, Sergiu Oprescu, povestește despre unul dintre hobby-urile sale, pescuitul de crap, chiar dacă în funcție de sozon mai dă și la răpitor: „Pescuitul îţi oferă şansa să petreci mai mult timp în natură, separat de cotidian, de afaceri, de lumea din oraş. Prefer Delta bălților de lângă București, pentru că oferă și altceva: varietatea de viețuitoare, peisajele unice, liniștea locurilor“. Un alt bancher de top, președintele BCR, Dominic Bruynseels, este un fost jucător de rugby, membru activ în diverse organizații de jucători amatori de rugby. Un alt hobby al său este pasiunea pentru fotbal, numărându-se printre fanii echipei  Leeds United.
De altfel, mai toate băncile au un sport preferat, organizând competiții interne sau interbancare sau sponsorizând competiții în sporturile preferate.

Bancherii și pasiunile lor
Dominic Bruynseels – Președinte BCR – rugby
Steven van Groningen – Președinte Raiffeisen Bank – triatlon, Iron Man
Robert Rekers – Fost președinte Banca Transilvania – golf
Radu Grațian Ghețea – Președinte CEC Bank – pescuit
Sergiu Oprescu – Președinte Alpha Bank – pescuit, înot, șah
Mișu negrițoiu – Președinte ING Bank  – golf
Stanislav Georgiev – vicepreședinte Unicredit și CFO – maraton, alpinism
Dan Emilian Croitoru – director adjunct direcția corporate BCR – maraton,alpinism