Banca Transilvania a fost desemnată “Banca Anului” pentru performanţele obţinute în domeniul cardurilor, în 2008. Titlul a fost decernat în cadrul ediţiei a VIII-a a Premiilor No-Cash, care a fost organizată în Bucureşti.

Este al doilea an consecutiv în care BT primeşte acest premiu, ca dovadă a menţinerii unor standarde înalte a activităţii în ceea ce priveşte mijloacele alternative de plată.

Criteriile luate în considerare pentru alegerea Băncii Transilvania au avut în vedere evaluarea întregii sale activităţi în ceea ce priveşte mijloacele alternative de plată: număr de carduri emise, produse lansate, volume de tranzacţii, creşterea gradului de utilizare a cardurilor proprii, respectiv a numărului de bancomate şi de POS-uri.

Banca Transilvania este în acest moment cel mai mare emitent de carduri Visa din România, cu peste 1.300.000 de carduri Visa în piaţă, dintr-un portofoliu de 1.600.000.

In primul trimestru din acest an, comparativ cu cel din 2008, volumul tranzacţiilor efectuate cu cardurile Băncii Transilvania a crescut cu peste 38%, iar portofoliul de carduri, cu 22%.

Cota de piaţă BT în ceea ce priveşte mijloacele alternative de plată a crescut, de asemenea, aceasta ajungând la 13,7% la finalul trimestrului I 2009, de la 12%, cât se înregistra la finalul lunii martie 2008. BT are o ofertă formată din 13 tipuri de carduri – de debit, de credit, respectiv carduri co-branded – pentru segmente diferite de clienţi.

In 2009, BT pregăteşte produse noi şi campanii specifice. Printre obiectivele sale se numără creşterea portofoliului şi a reţelei de acceptare a cardurilor la comercianţi. Banca Transilvania doreşte, şi în acest an, să se menţină printre principalii jucători de pe piaţa cardurilor.

 

Te-ar putea interesa și: