Contractul de finanţare a fost semnat joi, la Luxemburg, de ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, şi vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Cristian Popa. 

"Contractul de finanţare semnat este dovada bunei colaborări dintre România şi BEI şi a sprijinului permanent acordat de bancă pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene şi îndeplinirea condiţiilor asumate de ţara noastră prin aderarea la UE. Acordăm o mare atenţie mediului înconjurător şi, prin acest împrumut, vom acoperi parţial contribuţia bugetului de stat la proiecte în domeniul apei şi apei uzate, a managementului deşeurilor, a protejării şi conservării biodiversităţii, refacerea ecosistemelor degradate şi adaptarea la schimbările climatice", a declarat Anca Dragu. 

Potrivit vicepreşedintelui BEI, Cristian Popa, prin împrumutul BEI, vor fi cofinanţate proiecte prioritare cu o valoare totală de 4,5 miliarde de euro, contribuind, astfel, la o mai mare utilizare a fondurilor nerambursabile acordate de Uniunea Europeană. 

"Operaţiunea va sprijini implementarea unor proiecte relevante în vederea transpunerii Directivelor cheie ale Uniunii Europene din domeniul infrastructură de apă, apă uzată şi management deşeurilor, îmbunătăţind astfel protecţia mediului şi contribuind la dezvoltarea sustenabilă, precum şi a standardelor de viaţă din România. Acesta este unul dintr-o serie de proiecte la care autorităţile române lucrează împreună cu Banca Europeană de Investiţii, cuprinzând transporturile, energia, dezvoltarea rurală şi infrastructură publică, printr-o competitivitate sporită a serviciilor", a precizat Cristian Popa. 

Finanţarea BEI se acordă sub forma unui Program de Împrumut Structural. Pe lângă proiectele de infrastructură la scară largă, împrumutul BEI poate fi, de asemenea, utilizat pentru finanţarea unor scheme mai mici, care, din cauza dimensiunilor reduse, nu s-ar fi putut califica pentru o finanţare directă din partea BEI. 

Acest împrumut este o continuare a sprijinului Băncii UE pentru investiţiile strategice prioritare în cadrul programelor operaţionale ale Uniunii Europene în România, urmând împrumutului de cofinanţare de un miliard de euro, din cadrul Strategiei Naţionale de Referinţă, pentru proiecte de transport şi de mediu precum şi celui de 300 de milioane euro destinat Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, prevăzute în perioada de programare 2007-2013. 

Programul JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions) prin care s-a oferit asistenţă tehnică de către BEI, a contribuit la elaborarea unor strategii de dezvoltare pe termen lung, selectând proiectele care vor fi implementate în cadrul acestui împrumut, garantând calitatea respectivelor proiecte. 

BEI este banca Uniunii Europene, instituţia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene, deţinută de statele sale membre. Aceasta face posibilă finanţarea pe termen lung pentru investiţii solide, care să contribuie la obiectivele politicii UE. 

De la începutul operaţiunilor BEI în România, banca a acordat împrumuturi în valoare totală de aproximativ 11 miliarde de euro (inclusiv împrumutul semnat joi), reprezentând circa 7% din PIB-ul României estimat pe 2015.

AGERPRES