Deocamdată, avionul, conceput în Elveţia şi care funcţionează pe bază de energie solară, nu este în măsură să efectueze zboruri transatlantice.

În ajun, a fost desfăşurată o operaţiune complexă de încărcare a monoplanului fragil, cu o greutate de numai 1,6 tone şi cu o anvergură a aripilor ca la Airbus A340 ( 63,4 m ), în avionul de transport.

Joi dimineaţă, Boeing 747 cu Solar Impulse la bord a decolat de pe aeroportul militar din Payerne (Elveţia).

Zborul urmează să debuteze oficial în luna mai pe ruta San Francisco -Washington-New York. Cofondatorul proiectului, André Borschberg, inginer şi pilot, nu a exclus ca în timpul zborului să existe şi opriri intermediare. În general, Solar Impulse ar trebui să aterizeze pe aeroportul JFK din New York la începutul lunii iulie, după ce va fi parcurs o distanţă de peste 5.000 de kilometri.

‘Teoretic, avionul poate parcurge această distanţă fără nicio oprire, dar este dificil pentru pilot, din cauză că monoplanul nu este echipat cu pilot automat’, a indicat André Borschberg.

Explicând alegerea teritoriului SUA pentru demonstrarea ‘capacităţilor’ Solar Impulse, dezvoltat de Institutul Politehnic din Lausanne (Elveţia), cu sprijinul unor companii private şi al Agenţiei Spaţiale Europene, acesta a spus că a jucat un rol istoria aviaţiei mondiale.

‘Între primul zbor al fraţilor Wright în 1903 şi prima traversare a Atlanticului de Charles A. Lindbergh în 1927, a existat şi primul zbor de la Est la Vestul SUA. Tocmai acest zbor dorim să-l reedităm înaintea unui zbor transatlantic’, a mai spus Borschberg.

Conform planurilor actuale, Solar Impulse ar putea efectua un zbor transatlantic în 2015. Iniţial, zborul fusese programat pentru 2014, dar din cauza unor probleme de construcţie ivite la o aripă, termenul a fost amânat cu an.

<embed src="https://cnettv.cnet.com/av/video/cbsnews/atlantis2/cbsnews_player_embed.swf" type="application/x-shockwave-flash" background="#333333" width="425" height="279" allowFullScreen="true" allowScriptAccess="always" FlashVars="si=254&contentValue=50136262&shareUrl=https://www.cbsnews.com/video/watch/?id=50136262n" />

SURSA: Agerpres