Mircea Radulian a transmis, marți, după ce un cutremur cu magnitudinea de 6,4, cel mai puternic din acest an, a lovit centrul Croației, după ce luni un alt cutremur, de magnitudine 5,2, zguduise tot zona respective că sunt de așteptat efecte și pagube mari.

Mai multe persoane și-au pierdut viața

Din ultimele informații oficiale, șapte persoane și-au pierdut deja viața, între care un copil, iar zeci de oameni sunt răniți. Cutremurele, care s-au produs la adâncime mică, de numai 10 kilometri, au produs pagube însemnate în Croaţia și panică, inclusiv în țările vecine. Mai mult, și România apare pe lista statelor până unde a ajuns unda de șoc. S-a simțit, destul de slab din cauza distanței, în partea de vest a țării.

Seismul de marți din Croația, urmat deja de două replici importante, ar putea avea însă și altele în orele și zilele următoare, spune Mircea Radulian, cercetător principal al Institutului Național pentru Fizica Pământului. „Dacă acesta a fost cel mai mare cutremur al seriei, pentru că vorbim deja de o serie, mă aștept ca replicile să fie mai mici”, a spus Mircea Radulian.

Pentru localitățile din apropierea epicentrului, fiind un cutremur destul de mare și de suprafață, este normal ca efectele să fie foarte mari. „10 km nu este adâncime mare, practic energia eliberată la această adâncime vine cu un impact extrem de mare la suprafață, în imediata apropiere a epicentrului. Din păcate, e normal ca efectele să fie mari”, a explicat la Digi24 Mircea Radulian.

Zonă activă în Croația, cunoscută cu cutremure mari

„Este o zonă activă, care e la contactul dintre placa africană și microplaca adriatică, este o zonă cunoscută cu cutremure destul de mari. Din datele pe care le știu eu, cred că cutremurul de azi a fost cel mai mare resimțit în zona aceasta, la sud de Zagreb. A mai fost un cutremur mare, de 6,3, în secolul al XIX-lea, dar se pare că acesta a fost cel mai mare înregistrat în zonă. Este o activitate puternic intensificată în zonă. Mă aștept să mai genereze replici. Un lucru neplăcut este că a mai fost un cutremur în acest an, în 22 martie, de magnitudine 5,3, mai apropiat de orașul Zagreb și a provocat pagube destul de mari. Croația a fost puternic afectată în acest an de activitatea seismică”, a arătat cercetătorul român.

„Orice cutremur de această magnitudine eliberează energie și din acest punct de vedere (al detensionării seismice – n.r.) este benefic, dar din păcate, energia eliberată produce pagube. După aceste cutremure, este de așteptat după aceea ca pentru o perioadă destul de mare de timp în zona respectivă să nu mai avem cutremure, ceea ce e bine, dar, în același timp, din păcate, avem această energie eliberată care produce pagube așa de mari”, a mai spus Radulian.