Potrivit acestuia, instalarea în Europa a unor platforme terestre capabile să lanseze rachete de croazieră cu rază medie de acţiune „Tomahawk” reprezintă o ‘încălcare flagrantă a INF’. 

‘În prezent, astfel de dispozitive de lansare (ale SUA) sunt instalate în România, iar în viitorul apropiat vor fi amplasate şi în Polonia. Dacă nu vom rezolva această problemă, tratatul se poate prăbuşi. Este clar că SUA vor fi cele responsabile’ de colapsul INF, a afirmat Ermakov într-o conferinţă de presă la Moscova. ‘Suntem gata să discutăm cu Washingtonul despre soarta tratatului în orice moment şi în orice format’, a adăugat diplomatul rus, denunţând acuzaţiile SUA că Rusia este cea care încalcă INF. ‘Nu există niciun motiv să se afirme că Rusia încalcă tratatul’, a insistat el. 

România a subliniat în repetate rânduri că dispune doar de rachete interceptoare la baza de la Deveselu şi nu de rachete balistice. 
Rusia insistă însă că elementele sistemului antirachetă american din Europa de Est ar avea o dublă utilitate, atât defensivă – în scop de interceptare – cât şi ofensivă, adică atacuri cu rachete de croazieră. Autorităţile de la Moscova au acuzat în mod repetat SUA că încalcă Tratatul INF prin instalarea sistemelor antirachetă Aegis pentru uz terestru în România şi în viitor şi în Polonia. 

Tratatul INF a fost semnat de URSS şi SUA la 8 decembrie 1987 la Washington. Pentru prima oară, SUA au acuzat Rusia de încălcarea tratatului în iulie 2014, aminteşte agenţia TASS. Ulterior, Washingtonul şi Moscova s-au acuzat reciproc de încălcarea acestui document. 

Departamentul de Stat al SUA a avertizat în decembrie trecut Moscova că Statele Unite vor începe să ia ‘contramăsuri cu caracter economic şi militar’ dacă Rusia nu-şi va respecta angajamentele care îi revin în temeiul acestui tratat. În caz contrar, a avertizat atunci Washingtonul, SUA vor dezvolta sisteme de rachete cu rază medie şi scurtă de acţiune care să permită Statelor Unite să se apere pe ele şi pe aliaţii lor, potrivit TASS. AGERPRES