Olguța Vasilescu nu vede nimic nou în declarația Preşedintelui Camerei de Comerţ Româno-Germane, Dragoș Anastasiu, despre care spune că a tot fost spusă de Florin Cîțu, cel care va fi ministru de Finanțe PNL.

„Domnul Anastasiu nu ne spune nimic nou. El ne spune ce ne comunică de câteva luni Cîțu, viitor ministru de finanțe într-un cabinet al PNL. Vorbesc acești domn despre cota progresivă de impozitare. Adică nu mai taie 25% din salarii, le impozitează. Exact cum au făcut în 2010 cu pensiile.

CCR nu a acceptat sub nicio formă tăirea pensiilor, considerându-le un drept de proprietate, iar atunci au introdus CASS și le-au impozitat, scăzându-le în medie cu 15%. Același lucru se pregătesc să facă acum cu salariile și atenție, nu sunt afectați doar bugetarii, ci toți salariații din România pentru că această cotă progresivă se calculează pentru toată lumea.

Același lucru probabil va face și cu pensiile”, a declarat Olguța Vasilescu, pentru Antena 3.