Pepenele este unul dintre alimentele cele mai consumate de români vara, indiferent că este roşu sau galben. Cu un conţinut mare de vitamin, acest fruct este recomandat a fi mâncat în sezonul cald ca gustare între mese şi mai puţin ca desert, asta pentru că favorizează digestia. Problema apare la pepenele galben, atunci când îl alegi pentru copilul tău. Concret, fructul cu o aroma deosebită şi cu mare conţinut de vitamina A poate crea disconfort micuţului tău din cauza posibilelor bacterii pe care coaja le poate avea.

Medicii atrag atenţia părinţilor să spele foarte bine coaja înainte de a tăia pepenele, căci bacteriile se pot lua pe lama cuţitului şi de pe aceasta, mai apoi, pe fruct în momentul tăierii şi pot provoca probleme la nivelul tractului, în special pentru copiii cu un sistem imunitar ceva mai scăzut.

”Coajă pepenelui galben poate fi infestată cu bacteria Salmonella, motiv pentru care este bine să spălaţi fructul sub jet abundent de apă, înainte să îl tăiaţi. Dacă îl consumaţi în stare proaspătă, nu adăugaţi zahăr sau ale ingrediente, dacă doriţi o gustare cu adevărat sănătoasă,” potrivit specialiştilor.

”Pepenele galben conţine câţiva nutrienţii-cheie, cum ar fi acidul folic, vitamina A, vitamina C, carotenoizii şi potasiul, benefice organismului din toate punctele de vedere,” spune nutriţionistul Carmen Tenescu.