Un fost secretar de stat în ministerul de Finanțe, avocatul Gabriel Biriș, a lansat un atac foarte dur la adresa foștilor miniștri ai Muncii din guvernele PSD, care au făcut și susțin Legea pensiilor ce prevede majorarea punctului de pensie cu 40%, de la 1 septembrie 2010.

Contactat de Capital, Gabriel Biriș ne-a declarat că cei ce susțin în continuare că pot fi majorate pensiile cu 40%, inclusiv din interiorul guvernării liberale, nu pot arăta din ce bani se va face acest lucru.

Consecințele se vor vedea

”Majorarea pensiilor se va face, sunt convins de asta. Nu pot să nu o facă, pentru că trebuie să câștige niște alegeri.

Consecințele vor veni în mod automat: deficit mai mare, împrumuturi mai mari, dar există o soluție pentru asta, pentru că pe termen mediu nu ai cum să cheltui pe salarii și pensii mai mult decât încasezi la buget.

Cât poate să țină cursul de schimb, când tu te împrumuți la nesfârșit, când crește deficitul bugetar, când imporți mai mult decât exporți. De unde? Se va vedea în inflație”, a declarat Gabriel Biriș, în exclusivitate pentru Capital.

Istoria se repetă

”Istoria se repetă, dar noi uităm. Să ne aducem aminte de 2008-2009 și de a urmat în 2010. Eu nu sunt implicat direct în niciun fel, nu pot ghici ce se va întâmpla, pur și simplu îmi pun problema: de unde vor plăti?

Eu abia aștept să văd care va fi prioritizarea cheltuielilor. Se va cheltui din venituri sau din împrumuturi?

Când vor ajunge în 2021 să aibă cheltuieli cu salariile și pensiile mai mari decât veniturile obținute, nu va mai rămâne nimic pentru niciun fel de investiții, cum prioritizezi? Din împrumuturi?”, întreabă fostul secretar de stat.

Sursele de finanțare

”Eu tot pun o întrebare: de unde bani? Fostul ministru al Muncii Budăi nu a putut să răspundă la întrebarea asta decât ”votați-ne și o să vedeți”.

Se tot spune că pensiile reprezintă 3 sau 4 sau 5 % din PIB. Problema e că raportarea la PIB nu arată realitatea. Noi avem venituri încasate maximum 30% din PIB, cu tot cu dividendele de la firmele de stat care au fost decapitalizate și așa mai departe. Veniturile fiscale sunt 26% din PIB.

Banii ăștia îi împarți, nu PIB-ul. Când zici că ai deficit de 5%, înseamnă că tu în fiecare lună iei la buget 100 de lei și cheltuiești 116 lei. Adică de fapt e 16% deficitul, din cât cheltuiești, versus cât încasezi – e foarte mult.

Gândiți-vă la dumneavoastră acasă. Dacă în fiecare lună câștigați, să spunem, 1.000 de lei și cheltuiți 1.160. Și în fiecare lună vă împrumutați 160 de lei. În câte luni ajungi să te împrumuți cât căștigi toată luna, să ajungi la datorie egală cu venitul? În șase luni”, a explicat Gabriel Biriș.

Legi de bun-simț

”Cât mai e de aici până la a-ți pierde casa, dacă e pe numele tău? Parcă am înnebunit cu toții!

Nici datoria externă nu poate fi crescută la nesfârșit, ci numai până când rămâi fără surse de finanțare.

În piața de zi cu zi avem exemple: unii oameni pot să se împrumute la bancă, cu o dobândă normală, să zicem de 6%, pentru că au un istoric bun, și-au plătit datoriile, nu au gradul de îndatorare foarte mare, pentru că îndeplinesc normele BNR.

Alții nu pot, pentru că nu au ce venituri să arate. Și se duc la cămătari, unde dobânda nu mai e 6%, e 60%. La fel e și cu Finanțele Publice.

Până la un anumit punct te poți împrumuta relativ ieftin. Dincolo, costurile cresc la cer, în cazul în care găsești bani”, a precizat Gabriel Biriș pentru Capital

”Cine plătește datoriile?”

”Sunt legi economice, de bun-simț, nu trebuie să ai vreun doctorat ca să înțelegi că nu poți să cheltuiești mai mult decât câștigi. Nu ai cum.

Eu asta încerc să arat: de unde se va plăti? Cine plătește datoriile? Ce lăsăm copiilor noștri? Datorii? De investiții în infrastructură nu mai vorbește nimeni, nici de investiții în creșe, grădinițe, școli, avem unul din doi copii analfabeți funcțional la vârsta de 15 ani. Cum poți să dezvolți o țară fără capital uman?

E foarte simplu să spui – dau, dau, dau. Eu doar am făcut o fotografie: dacă dau, să spună de unde”, a spus Biriș în concluzie.

Avansul PIB nu susține majorarea pensiilor

”Aș vrea să văd cum explică politrucii de genul celor doi foști miniștri ai muncii (Vasilescu, Budăi) pe care îi tot văd că anunță apocalipsa, următoarele cifre:

– 2017 – cheltuieli cu pensiile 57 miliarde lei;
– 2020 – cheltuieli cu pensiile 87 miliarde lei;
– 2021 – estimat 111 miliarde lei;
– 2022 – estimat 140 miliarde lei.

Vorbim de o creștere de 83 miliarde lei (de 2,5 ori, adica 250%) în 5 ani, în condițiile unei creșteri economice de 25% (de 10 ori mai mică).

De unde banii?

Din împrumuturi!

Ne mai trezim și noi din beția asta?

Deșteaptă-te române!

ps. Cifrele sunt din legile BAS și din Legea pensiilor”, a scris Gabriel Biriș luni pe Facebook.

Puteți vedea postarea mai jos.