Joseph Daul solicită urgent Guvernului să ia „imediat” toate măsurile necesare pentru aplicarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi ale Comisiei Europene prezentate în ultimul MCV.

„Încă o dată, coaliţia condusă de socialişti (PSD-ALDE), şi-a arătat adevărata faţă. Este descurajator să vezi că o coaliţie de guvernare a unui stat membru al UE schimbă Codul Penal pentru a se asigura că liderul lor şi alţi politicieni nu vor fi nevoiţi să răspundă pentru greşelile lor. Un asemenea comportament al coaliţiei PSD-ALDE nu este nici pro-european, nici demn de o alianţă de guvernare. Astfel de acţiuni afectează lupta anticorupţie în România şi buna funcţionare a Justiţiei, în ansamblu. Mai rău, reformele de succes ale României după aderarea la UE sunt în prezent puse în discuţie de actuala coaliţie de guvernare”, a explicat Joseph Daul, potrivit news.ro.

Avertisment de ultim moment

Acesta mai spune că acțiunile Guvernului „sunt incompatibile cu principiile statului de drept, cu tratatele europene şi se opun în totalitate intereselor a milioane de români cinstiţi”.

„Este de necrezut că o majoritate de guvernământ dintr-un stat membru al UE, care deţine Preşedinţia Consiliului UE, continuă să încalce, în mod frecvent, regulile şi normele europene. În timpul deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE, Guvernul Român ar fi trebuit să fie un model al respectării valorilor europene, dar, chiar din prima zi, nu a reuşit să o facă. Solicit Guvernului României să ia imediat măsurile necesare pentru a pune în aplicare toate recomandările Comisiei de la Veneţia, precum şi recomandările Comisiei Europene prezentate în ultimul raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Un sistem independent de justiţie nu este un lux şi nu este făcut pentru ca doar unii să beneficieze de acesta, este o necesitate pentru o democraţie cu adevărat funcţională ce trebuie să servească fiecărui român”, își continuă francezul mesajul.

Felicitări pentru Iohannis

În încheiere, acesta l-a felicitat pe preşedintele Klaus Iohannis pentru iniţiativa de a organiza referendumul cu privire la sistemul judiciar, pe 26 mai.

„Având în vedere situaţia gravă, îl felicit pe preşedintele Klaus Iohannis pentru eforturile şi iniţiativa de a organiza un referendum cu privire la evoluţia sistemului judiciar din România”, a conchis liderul PPE.