Soluția găsită a fost suplimentarea de fonduri din Fondul de Rezervă, care ar trebui folosit doar în situaţii neprevăzute, cum ar fi inundaţii sau calamităţi.

Fondurile alocate Ministerului Muncii au fost majorate, cu 43.236.000 de lei. Astfel, 42.566.000 de lei sunt necesari pentru plata pensiilor şi ajutoarelor de bătrâneţe şi pentru achitarea comisionului poştal aferent, majorat la 1,1 %. De asemenea,  suma de 670.000 de lei este prevăzută pentru achitarea comisionului aplicat pensiilor, ajutoarelor şi indemnizaţiilor plătite din bugetul de stat (460.000 lei), dar şi pentru cel aplicat pentru plata beneficiilor de asistenţă socială (210.000 lei).

„În dinamica activităţilor Caselor Judeţene de Pensii se schimbă foarte mult recalculările pensiilor, nu putem estima de la început exact câţi oameni vor opta pentru pensie, pentru că sunt diferite tipuri de pensie, de la pensie de invaliditate, de limită de vârstă sau anticipată şi atunci intervine acest reglaj în ultima lună. Au fost ani când au fost bani suplimentari şi au fost daţi înapoi la stat”, a spus noul ministru al Muncii, Marius Budăi.

Lipsa banilor pare să se confirme: „Am tot tras de mâneca guvernanţii, avertizându-i că politica populistă, tradusă prin majorări de salarii în sistemul public şi creşterea pensiilor, e una falimentară. Dând la toată lumea după nevoi şi nu după posibilităţi, am ajuns la fundul sacului. Zilele trecute, am discutat şi cu ministrul Finanţelor, Orlando Teodorovici, şi cu viceprim-ministrul Viorel Ştefan, care mi-au confirmat că suntem la limită cu deficitul bugetar“, a declarat deputatul independent Remus Borza, potrivit Adevărul.

De asemenea și Cristian Bacanu, președintele  Comisiei de Justiție pentru București, a criticat într-o postare pe Facebook, soluția găsită de guvernanți.  

,,Guvernul a plătit pensiile. Cum? Cu 43 de milioane de lei luați din fondul de rezervă! Incredibil..
Asta da prăduială! Au rămas fără bani în prag de sărbători,” a scris acesta pe facebook.