„Nu e intenţia de a taxa băncile, ci de a le descuraja de a avea un nivel de dobândă ridicat. Nu am prevăzut niciun leu ca urmare a acestei măsuri în bugetul pe anul viitor. Ne dorim să fie cât mai jos acest ROBOR ca să nu taxăm activele băncilor”, a declarat ministrul Finanţalor, Eugen Teodorivici, la România Tv.

Acesta a mai spus că s-au făcut două modificări în ordonanţa de urgenţă, una fiind legată de definirea exactă a activelor financiare ale băncilor. Ministrul Finanţelor anunţă şi că va fi schimbată modalitatea de raportare a Consiliului Concurenţei.

„Vom modifica clar ca acea structură va face aceste investigaţii. Nu e permis să faci în 2-3 ani. E maxim 6 luni, raport parţial la 3 luni de zile. În 2 ani pleacă şi mama companiei si prinde orbul scoate-i ochii”, a afirmat Teodorovici, la România TV.

„Va urma o altă serie de măsuri. Consiliul Concurenţei să facă o analiză cu noi, să vedem cât s-au împrumutat băncile între ele, cât au împrumutat mai departe (…) Dacă eu cer Consiliului Concurenţei şi care sunt efectele unui astfel de mecanism şi spune în doi trei ani, păi în trei ani economia noastră e…”, a mai completat ministrul Finaţelor.
Ordonanţa de urgenţă ce prevede noi măsuri fiscale de la 1 ianuarie 2019, inclusiv „taxa pe lăcomie” pentru bănci, a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial.

Una dintre cele mai importante măsuri din noul act normativ este taxa pe activele financiare ale băncilor, care este de 0,1% pentru un ROBOR între 2% şi 2,5%, de 0,2% pentru 2,51%-3%, de 0,3% pentru 3,01%-3,5%, de 0,4% pentru 3,51%-4%.

Teodorovici a avertizat băncile că dacă nu vor scădea ROBOR-ul și vor urca dobânzile pentru români vor urma noi măsuri împotriva lor

SURSA: Mediafax