Foarte mulți analiști s-au pronunțat deja cu privire la această măsură, fie pro, fie contra, însă numărul românilor care au înțeles ce reprezintă cu adevărat un astfel de proiect și ce impact poate avea în economia României este foarte mic. “Înfiinţarea lui va ajuta la dezvoltarea infrastructurii mari şi la reindustrializarea României, va investi în agricultură, va genera foarte multe locuri de muncă şi va contribui la creşterea Produsului Intern Brut (PIB)”, sunt de părere reprezentanții PSD.

Comisia Europeană evită să se pronunțe pe subiect transmițând că „este prea devreme să aprecieze dacă acest fond va reuşi acest obiectiv”.Pe 18 iulie, Curtea Constituțională a declarat legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI)  neconstituţională , după ce a admis sesizările de neconstituţionalitate depuse de USR, PNL, PMP şi preşedintele Klaus Iohannis, care se opun total unui astfel de demers.

Cu toate acestea, Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va exista. “După decizia Curții Constituționale, pașii următori sunt la nivel de guvern – emiterea unei ordonanțe pentru a crea cadrul legal general pe care Curtea l-a considerat necesar, iar pasul următor va fi emiterea unei hotărâri de guvern pentru a stabili înființarea Fondului.”, a declarat ulterior Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor.

“Cred că în două săptămâni din momentul în care apare (motivarea CCR, n.r.), apare și Fondul”, a  întărit și Darius Vâlcov, mâna dreaptă a premierului Viorica Dăncilă. Așadar înființarea unui Fond Suvern de Dezvoltare și Investiții în România pare mai aproape ca niciodată.

Dar ce înseamnă mai exact un Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții?

Cristian Păun, profesor universitar la Academia de Studii Economice și Marius Ghenea, antreprenor de mare succes și un adevărat expert când vine vorba de fonduri de investiții, explică pentru cititorii Capital, ce reprezintă de fapt un Fond Suveran de Investiții, astfel încât să poată să înțelege și cei care nu sunt specialiști.

 

„Un fond suveran de investiții este, în primul rând, un fond care face investiții. În al doilea rând, este un fond, adică are resurse care îl alimentează constant. În țările care au așa ceva resursele vin, de regulă, din valorificarea resurselor naturale (de regulă petrol și gaze naturale, dar nu numai). Această schemă a fost creată pentru a evita ceea ce numim noi ”blestemul resurselor” – mai pe scurt, țările bogate în resurse nu sunt neapărat și cele mai dezvoltate națiuni. Aș da exemplu aici cazul Emiratelor Arabe Unite cu fondul lor suveran bazat pe petrol în valoare de circa 1300 miliarde dolari și cel al Norvegiei, la fel bazat pe petrol, cu circa 1000 miliarde dolari. Mai sunt și alte țări: Arabia Saudită, Kuweit, Qatar, SUA, Rusia sau Iran care au așa ceva”, explică profesorul Cristian Păun.

“Fondurile Suverane sunt gândite, pe românește, atunci când “nu mai ai ce face cu banii” pe termen scurt și mediu, așa că gândești o strategie de investiții ale acestor resurse în exces, care de obicei au rezultat din extracția de țiței, gaze naturale sau alte astfel de resurse naturale deținute de stat sau pentru care statul primește oricum redevențe semnificative, care generează încasări în surplus la bugetul de stat față de chetlutielile totale”, adaugă și Marius Ghenea.

 

FDSI – soluție sau problemă?

Înființarea unui fond suveran de dezvoltare și investiții poate fi o soluție pentru orice țară sau o problemă atât de mare încât poate conduce chiar spre faliment, în anumite situații.

“Poate fi o soluție dacă se face corect și similar cazurilor de succes din lume, avem astfel de cazuri, trebuie doar să le studiem cu atenție. Dacă nu le vom prelua ca atare și le ”adaptăm” și ”alterăm” cum convine interesului politicianului român devin o povară / problemă. Toate companiile de stat din România sunt, mai degrabă, o povară decât o soluție la furnizarea de bunuri și servicii de calitate consumatorilor români”, este de părere profesorul Cristian Păun.

Marius Ghenea este și mai sceptic și justifică îndoiala sa raportându-se la deficitul bugetar al României.

 

“În primul rând, un Fond Suveran are de obicei la originea să niște resurse bugetare în surplus sau măcar un excedent pe termen lung al contului curent al unui stat, ceea ce nu este cazul României. Deficitul bugetar este celebrul 3% din PIB, cumva fixat acolo de condițiile Maastricht, altfel ar fi probabil mai mare, iar pe termen mediu, nici măcar prin MTO nu se estimează atingerea unui excedent bugetar în următorii ani. Iar în ceea ce privește deficitul de cont curent, acesta a ajuns la un minim în perioada guvernării Ponta, când exporturile începuseră deja să crească însă consumul era încă foarte mic, ca parte de final a crizei economice anterioare. Nu spun că aceste deficite sunt ceva dramatic pentru România, spun doar că pe deficit nu prea ai de unde să generezi resurse durabile pentru un Fond Suveran. 

Trebuie precizat că aceste Fonduri fac în general investiții pe termen lung, atât în active locale dar mai ales în active globale, astfel că surplusul, dacă există, să nu fie cheltuit ineficient în bugetul curent al națiunii pe plan local, deoarece această ar putea avea efecte negative asupra inflației și altor indicatori macroeconomici, ci să fie investit în ideea unui randament pe termen mai lung, care apoi să se întoarcă către întreagă națiune, că “bogăție” suplimentară (de aceea se și numesc Sovereign Wealth Funds)”.

 

Ce riscuri implică un Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții?

 

Un fond de investiții reprezintă de fiecare dată un risc. Cristian Păun utilizează chiar cuvântul FALIMENT în România, în timp ce Marius Ghenea se teme că un FSDI în țara noastră ar putea deveni o pușculiță pentru cei aflați la putere.

 

 

“Există un risc major ca acest Fond să devină cea mai mare “pușculița” pentru politicienii la putere, care a fost vreodată inventată în România, pe lângă care sumele care pot fi șifonate din diverse ministere și companii naționale ar părea modeste; un risc suplimentar, față de situația actuală în care aceste resurse financiare sunt în companii naționale și alte active ale statului, ar fi și faptul că un Fond Suveran, investind pe termen mediu și lung în diverse active, poate fără mari probleme să își ascundă timp de mulți ani pierderile și sifonările de bani, în condițiile în care nu va fi instituită și menținută guvernanță corporativă necesară, ceea ce este imposibil de conceput, țînând cont de toate experimentele eșuate de “management privat la companii de stat” de până acum, deci de încercare de instituire a guvernanței corporative la standarde corecte în instituții ale statului”, insistă Marius Ghenea.

 

 

 “Varianta propusă de ”fond suveran” la noi e soluția clară de faliment. Companiile de stat nu merg bine deloc. Cele mai multe sunt pe pierderi. Statul abia dacă mai găsește câteva care nu sunt pe pierderi. Și la acelea profitabilitatea e la limită. Faptul că se scot de sub control democratic sau că nu se listează pe bursă (măcar parțial) ridică serioase semne de întrebare legate de transparență, foarte importantă în astfel de demersuri”, spune Cristian Păun.

 

 

De ce funcționează în Norvegia și SUA și în România nu?

Și totuși în țări ca Norvegia sau SUA astfel de fonduri vin cu soluții și generează bunăstare.

 

„Aceste fonduri investesc și multiplică resursele lor. Adună capitaluri din exploatarea resurselor naturale și dezvoltă companii de stat și private. Nu iau bani de la companiile de stat decapitalizându-le sau nu urmăresc preluarea controlului și managementului unei colecții de companii de stat. Pe care apoi le pui să facă tot felul de lucruri necurate (achiziții nefolositoare, achiziții scumpe)”, arată profesorul Cristian Păun, referindu-se la exemplele pozitive menționate.

Mai mult decât atât el crede că modelele de succes din extern “Ar funcționa dacă s-ar dori ca redevențele și taxele pe resurse și prelucrarea lor să meargă într-un astfel de fond. Fondul ar putea conține nu companii de stat cum e proiectul românesc și resurse naturale (inclusiv terenurile agricole ale statului, pădurile statului etc.). În SUA în fondul lor suveran sunt incluse și aceste resurse concesionate către utilizatori privați. Voința politică este cheia răspunsului la această întrebare. Dacă politicianul dorește să renunțe la controlul direct și la rentele politice care le extrage din aceste resurse naturale va face pasul către așa ceva. Până atunci ne amăgește cu o struțo-cămilă care nu are nici caracter de ”fond” (nu are resurse constante) și nici caracte de ”investiții”. Pare, mai degrabă, o soluție de a scoate de sub controlul democratic niște active ale statului și de a le ”administra” apoi după bunul plac”, concluzionează profesorul.

Marius Ghenea trage pe final semnalul de alarmă și arată încă o dată că un FSDI este incompatibil cu România din motive de deficit bugetar.

“Sunt desigur și țări cu deficit care și-au creat Fonduri Suverane, dar nicio țară din UE nu are un astfel de fond (există un singur astfel de fond important în spațial economic European, de fapt cam cel mai mare din întreagă lume, dar acesta este în Norvegia, care nu e membru UE și care, altminteri, a avut în mod constant în ultimele decenii un surplus bugetar major din extracția de petrol din Marea Nordului), pentru că inclusiv în România, că să ai un asemenea Fond Suveran, ar trebui schimbată printre altele și Constituția, doar ca un mic “amănunt”. Însă în situația unei țări cu deficit bugetar, care are un asemenea Fond Suveran, sumele rezultate din diverse încasări legate de resurse minerale sau din companii mari și profitabile ale statului, în loc să fie imediat folosite acolo unde “arde” la cheltuielile bugetare, preferabil desigur la cheltuieli de capital, respectiv investiții publice/guvernamentale tipice (infrastructură, educație, santatate, siguranță, etc.), ar fi puse deoparte în speranța unor randamente peste mai mulți ani, lăsând în realitate țară cu un deficit bugetar și mai mare decât era deja. Iar în cazul României, nu trebuie să uităm, din nou, criteriile de convergență Maastricht, una dintre ele fiind cea de deficit bugetar maxim de 3%, la a cărui limita suntem deja în 2017”.