Nimeni nu ştie cât valorează patrimoniul fundaţiei înfiinţate de Emanuil Gojdu. Sumele vehiculate în România, de sute de milioane de euro, sunt fanteziste.

Fundaţia Gojdu a fost înfiinţată în aprilie 1870, ca urmare a prevederilor testamentare ale juristului transilvănean Emanuil Gojdu (1802 – 1870), fost Comite (prefect) de Lugoj, deputat de Tinca-Bihor şi membru al Casei Magnaţilor din Ungaria, care era pe atunci camera legislativă superioară a ţării. Prin testament, acesta şi-a donat întreaga avere „acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania care se ţine de religia răsăriteană ortodoxă“, prin intermediul unei fundaţii prezidate de către Mitropolitul Ardealului şi care urma să poarte numele lui Gojdu. Dispunând de un patrimoniu estimat în 1917 la opt milioane de coroane austro-ungare, Fundaţia Gojdu a funcţionat până în 1918, timp în care a acordat peste 3.300 de burse pentru tinerii români din Ungaria şi Transilvania. În 1920, patrimoniul Fundaţiei se afla, în cea mai mare parte, pe teritoriul Ungariei. Printr-un acord încheiat în 1937, statul maghiar se angaja să îl restituie României în întregime, însă actul nu a mai fost niciodată pus în aplicare din cauza războiului. Bunurile Fundaţiei au fost naţionalizate de statele român şi, respectiv, maghiar în 1952. În 1996, Fundaţia Gojdu şi-a reluat activitatea, sub patronajul Mitropoliei Ardealului, având sediul la Sibiu. Nimeni nu ştie exact la cât s-ar ridica valoarea actuală a patrimoniului Fundaţiei Gojdu; în România se vorbeşte, fără acoperire, de sume de până la un miliard de euro. Dar nu s-a făcut niciodată o evaluare.

Patrimoniul este format din opt clădiri (dintre care un complex imobiliar de şapte blocuri cu patru etaje din centrul Budapestei, numit Curţile Gojdu), plus depozite bancare şi titluri de valoare (acţiuni la Prima Uniune a Casei de Economie Naţională din Pesta şi la Banca Patriei Societate Anonimă, precum şi titluri de război).

Depozitele bancare menţionate în acordul româno-maghiar din 1937 sunt în valoare totală de mai puţin de 700.000 de pengö (monedă care a înlocuit în 1927 vechea coroană ungurească). Pengö era o monedă cu acoperire în aur, deci, teoretic vorbind, ar fi posibil să se calculeze la cât s-ar ridica, în banii de astăzi, valoarea sumelor din acele conturi. Oricum, faţă de 1918 – ultimul an de funcţionare a fundaţiei – moneda ungară se devalorizase mult din pricina inflaţiei.

Un mic scandal diplomatic

Nu s-a făcut mare lucru pentru recuperarea patrimoniului. În 2005, guvernul român a ratificat, printr-o ordonanţă de urgenţă, un acord cu Ungaria prin care se înfiinţa o fundaţie publică româno-maghiară cu acelaşi nume, finanţată din surse bugetare. „Acordul ne asigură o prezenţă românească certă în Curţile Gojdu şi nu împiedică Fundaţia Gojdu (cea de la Sibiu, n.r.) să obţină mai mult“, nota atunci site-ul de internet al Ministerului de Externe. În interpretarea MAE, fundaţia de la Sibiu era proprietarul de drept al patrimoniului, în timp ce fundaţia româno-maghiară era un proiect paralel, menit să se adreseze atât tinerilor români, cât şi celor maghiari. Acordul a fost ratificat de parlamentul maghiar în acelaşi an, însă ordonanţa a fost respinsă de Legislativul român pe 3 martie 2008, ceea ce echivalează cu denunţarea unilaterală de către România a acordului. „Fundaţia Gojdu de la Sibiu a considerat că ratificarea acestei ordonanţe ar aduce prejudicii tentativelor de recuperare a patrimoniului“, spune Peter Eckstein Kovacs, preşedintele Comisiei juridice a Senatului (camera decizională în acest caz). La solicitarea Capital, MAE a transmis un punct de vedere în care se menţionează că „trebuie recurs la o formă de încetare a efectelor acordului. Potrivit normelor dreptului internaţional, denunţarea reprezintă modalitatea de a pune capăt în mod unilateral efectelor unui acord.“

Ungaria nu are o lege a retrocedării imobilelor naţionalizate; doar lăcaşurile de cult pot fi retrocedate. Astfel, un imobil al Fundaţiei (plus o despăgubire de 43 de milioane de forinţi) a fost retrocedat Vicariatului Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria, în 1993. Acolo funcţionează acum Capela Ortodoxă a Românilor din Ungaria. „Cred că o parte din patrimoniu se va putea recupera valoric, nu în natură“, spune ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului şi preşedintele Fundaţiei Gojdu de la Sibiu, care mizează pe sprijinul Guvernului. Aceeaşi soluţie, a despăgubirii băneşti, este propusă şi de deputatul PNŢCD Aurelian Pavelescu, care avansează două variante: fie un proces intentat de Fundaţia de la Sibiu împotriva statelor român şi maghiar, fie o acţiune în justiţie a României împotriva Ungariei, în faţa unei instanţe internaţionale, precum Curtea de la Haga, pe temeiul acordului bilateral din 1937. Oricum, scandalul e departe de a se fi sfârşit. 

Curtile Gojdu

Complexul (foto) are şapte clădiri. „A fost trecut de către guvern, după schimbarea regimului politic, în proprietatea autorităţilor locale din Budapesta“, spune Gábor Angyal, editor al cotidianului Népszabadság. „În 2001, autorităţile locale l-au vândut către compania Magyar Ingatlan Kft., înregistrată în Cipru, pentru 800 de milioane de forinţi (circa 3,2 milioane de euro). A durat încă trei ani ca chiriaşii să se mute.“ În prezent, Curţile Gojdu sunt în proprietatea a doi dezvoltatori imobiliari, Autóker Holding Zrt., companie cu acţionari israelieni, americani şi maghiari, şi Magyar Ingatlan. „Valoarea de piaţă actuală a Curţilor Gojdu este estimată la 14 miliarde de forinţi, în jur de 54,5 milioane de euro“, afirmă Péter Zimmermann, PR manager al Autóker. Proiectul include 249 de apartamente de lux, 38 de magazine, restaurante şi cafenele, două parcări (una supraterană, cu 238 de locuri, alta subterană, cu 98) şi un centru spa.

Capital – Editia nr.13, data 2 aprilie 2008