Dacă aţi putea, ce aţi alege: un film cu o poveste minunată şi o pleiadă de efecte speciale sau un documentar despre viaţa lui Confucius? În China, oamenii de rând nu au mai fost întrebaţi, iar filmul „Avatar” va fi scos de pe marile ecrane începând cu 23 ianuarie.

În locul filmului momentului va rula un film patriotic despre viaţa şi faptele lui Confucius. Decizia a fost luată de compania de stat China Film Group, care a hotărât eliminarea filmului „Avatar” în format 2D din toate cinematografele din ţară. Doar versiunile 3D şi IMAX vor mai rula, din februarie, pe marile ecrane, însă la acestea nu va avea acces un număr prea mare de spectatori.

China are doar 550 de săli 3D în întreaga ţară, iar majoritatea locurilor pentru filmul „Avatar” sunt deja rezervate pentru următoarele săptămâni. Aşadar, chinezii care aleg să meargă într-un cinema clasic nu vor avea altceva de vizionat decât pelicula despre Confucius.

Motivul invocat de autorităţile chineze pentru eliminarea peliculei este acela că locuitorii Chinei s-ar putea identifica în drama populaţiei Na’vi din filmul lui James Cameron. Şi asta pentru că locuitorii ar face o paralelă între lupta personajelor pentru a-şi păstra pământurile şi situaţia chinezilor care sunt evacuaţi violent din casele lor de către dezvoltatorii imobiliari.

Pelicula „Avatar” a fost un adevărat succes în China încă din prima zi de la lansare, când a avut încasări de 4,8 milioane de dolari.