AUR a șocat întreaga scenă politică după rezultatul obținut la alegerile parlamentare, iar acum, partidul vine cu noi informații. Într-o postare pe pagina personală de facebook, George Simion, copreşedinte al Alianţei pentru o Românie Unită, anunță schimbări majore.

Acesta a transmis un mesaj pentru toţi membrii şi simpatizanţii AUR, în care anunță o perioadă de două luni de consultări în interiorul partidulul şi solicită totodată membrilor să nu caute funcţii şi beneficii personală.

El a vorbit și despre trădătorii din partid, care vor exista tot timpul, însă aceștia nu trebuie să fie o problemă.

„A trecut o lună de când am dat o palmă serioasă sistemului care ne conduce de 30 de ani și care se credea atotstăpânitor asupra vieții și opiniilor noastre. Este numai unul din primii pași. Avem multe bătălii de câștigat de acum înainte.

Sistemul caută să se răzbune pentru înfrângere sau să ne aducă sub ascultare. O va face cumpărându-i pe cei mai slabi dintre noi, introducând intrigi și manipulând. La asta se pricep cel mai bine: la distrus. Trădători au fost și se vor mai găsi mereu, cu duiumul: nu trebuie să îi lăsăm să ne abată de la ce avem de făcut. La fel se vor găsi oameni cu orgoliu prea mare care nu vor înțelege până la capăt valoarea UNITĂȚII noastre și vor încerca să bage zâzanie în rândurile noastre. Unde nu vor reuși cu bani, vor încerca să ne învrăjbească unii împotriva celorlalți.

Prin ce suntem noi puternici este numărul și unitatea noastră: zeci de mii de oameni uniți, vaccinați împotriva manipulărilor”, a spus Simion pe facebook.

AUR va crește treptat

În ceea ce privește evoluția partidului. George Simion a spus că nu există niciun fel de grabă. Totul se va realiza ”cărămidă cu cărămidă”, potrivit acestuia.

El a mai adăugat că zeci de mii de membri noi vor să intre în AUR și toți sunt bineveniți. Totodată, el mai menționat că niciun partid nu este perfect, că încă există greșeli, dar cel mai important este că acestea nu au încurcat cu nimic planurile de viitor.

George Simion susține că toată România trebuie să știe cât mai multe despre AUR, iar un lucru important de menționat despre partid este că la momentul actual, acesta este limitat în resurse, dar încă poate să reușească.

„Partidul nostru va trebui să crească durabil, cărămidă cu cărămidă, fără grabă. Propun o perioadă amplă de discuții interne, două luni de acum înainte, pentru a trece apoi la următorii pași strategici. Peste 40 000 de membri noi vor să intre în AUR. Toți oamenii sunt bineveniți, dar ca patrioți care vor să facă pentru Țară ceva.

Cine se dorește președinte peste anumită zonă sau vrea un anumit beneficiu personal nu are ce căuta în rândurile noastre. Nu suntem nici pe departe perfecți, am făcut greșeli, unele provocate de lipsa de timp: important e că ele nu fost esențiale și am reușit să trecem cu mult pragul electoral despre care toți spuneau că nu îl vom trece. Acum e momentul să cântărim de zece ori și să tăiem o dată pentru că avem timpul necesar să o facem în interiorul nostru.

Este important să continuăm să vorbim de la om la om, să convingem pe fiecare român în legătură cu AUR. Suntem limitați în resurse și avem doar 10% acum în Parlament dar nu avem nicio limitare în a reuși, pe viitor, să punem la conducerea acestei Țări oameni care merită. Și vom reuși.

Mișcarea noastră este mult mai mare decât granițele partidului și ea cuprinde întreaga societate. Chiar dacă noi vom fi ocupați în lunile viitoare cu consolidarea entității politice și a inițiativelor parlamentare, vă rog să acționați fiecare, cum puteți, pentru a crea grupuri de susținere la nivelul Țării pentru sprijinirea unuia sau mai multora dintre cei patru piloni pentru care luptăm: Națiunea, Familia, Credința și Libertatea”, a mai adăugat Simion.

Presiuni mari

El a mai adăugat că în prezent se fac presiuni mari asupra partidului, care refuză sedii și ”milioane de euro”, deoarece își dorește să își mențină toate principiile pe care le-a avut până acum.

Simion le-a promis totodată simpatizanților că va rămâne la fel și își dorește în contiuare să schimbe întreaga țară în bine

Se exercită multe presiuni asupra noastră, în acest moment, pentru că refuzăm sedii, refuzăm milioane de euro, ne încăpățânăm să menținem organizarea și principiile după care am mers până acum. Ni se șoptesc în ureche vorbe frumoase despre ce am putea face cu banii care ni se oferă. Vom rezista pentru că altfel nu vom putea schimba Țara: calea grea este cea mai sănătoasă și durabilă. Vom continua să punem preț pe fiecare leu donat din convingere: e mult mai valoros decât gențile de bani murdari. Vom pune spiritul de sacrificiu înaintea fotoliilor moi: asta cer de la mine și asta vreau de la voi toți.

Eu, personal, nu pot să vă promit decât faptul că rămân la fel. Îmi voi aloca toate resursele nu să mulțumesc pe unul sau pe altul, ci să reușim să schimbăm Țara. Dacă vă voi avea alături, nu am a mă teme de nimeni.

Doamne, ajută!”, mai afirmă George Simion.

Sursa foto: INQUAM Photos, Liviu Chirica