Alianță pe care nimeni nu o credea posibilă în România: USR și AUR sunt foarte aproape de a-și sa mâna pentru a susține împreună un proiect legislativ care avantajează ambele formațiuni politice deopotrivă.

Demersul ar viza interesele politice ale celor două partide, respectiv modificarea legii electorale, nu un alt proiect din care să iasă avantajați alegătorii.

Alianță pe care nimeni nu o credea posibilă în România: Extremele care se atrag

Astfel, USR şi AUR sunt dispuse să colaboreze pentru a trece proiectul care prevede alegerea primarilor în două tururi, din 2024.

USR este nevoit să apeleze la acest truc, deoarece UDMR se opune iniţiativei, scrie antena3.ro, citând surse politice.

Astfel, ceea ce în teorie ar părea nerealizabil ar putea deveni realitate în viitorul apropiat, pentru că unul dintre angajamentele pentru guvernare al USR-PLUS este modificarea legislaţiei electorale, astfel încât primarii să poată fi aleşi în două tururi de scrutin.

Această formulă este una care avantajează partidele mai mici sau noi, pentru că în al doilea tur de scrutin pot crea alianţe cu celelalte formaţiuni clasate pe locurile următoare, astfel încât să poată lupta împotriva partidului cel mai mare, arată sursa citată.

Mai trebuie convinși cei de la PNL

În urmă cu trei săptămâni, cei de la AUR au depus un proiect de lege care prevede modificarea legislaţiei electorale, astfel încât preşedinţii de Consilii judeţele şi primarii să poată fi aleşi în două tururi de scrutin.

PSD şi UDMR au militat, de-a lungul timpului, pentru alegerea într-un singur tur de scrutin, însă cei de la USR şi AUR ar fi avantajate de alegeri în două tururi.

Dacă şi cei de la PNL vor fi convinşi de ideea modificării legislaţiei electorale, acest lucru poate deveni fezabil chiar ignorând partenerii de guvernare de la UDMR.

Trebuie precizat că alegerea în două tururi a primarilor și a consiliilor județene a fost valabilă anterior, înainte de PD-L să modifice legea.

Modificarea legislativă a fost inițiată de PDL în 2012, partid controlat la vremea respectivă de Traian Băsescu și dispărut de pe scena politică după fuziunea prin absorbție cu PNL în 2014.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea.