Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a acceptat cererea de pensionare depusă de procurorul general Augustin Lazăr. Acesta anunțase cu 24 de ore în urmă că a depus o solicitare în acest sens, deși mandatul său de procuror general se încheie pe data de 27 aprilie.

Pentru a discuta acest aspect, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi-a suplimentat ordinea de zi pentru joi.

Trebuie amintit că Lazăr a încarcat să mai obțină un nou mandat de procuror general, însă ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, i-a respins candidatura.

Decizia de pensionare vine după un scandal monstru apărut în presă pe numele procurorului general. Lazăr a fost acuzat că a refuzat eliberarea condiţionată a disidentului anticomunist Iulius Filip pe vremea când era membru în Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud. Lazăr a încercat să se apare și și-a clamat nevinovăția.

Despre banii pe care ar urma să-i primească de la stat sunt enormi. Cel puțin așa a susținut preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. El a spus că acesta va încasa “cea mai grasă” pensie din România. „La Lazăr e vorba de o pensie grasă de tot. Atenție: probabil că Lazăr va avea cea mai mare pensie publică din România”, a dezvăluit Tăriceanu.