Mai multe imagini din satelit analizate de Wall Street Journal, dar și un document intern ucrainean scot la iveală o serie de tactici controversate din Marea Neagră. Mai exact, potrivit site-ului american Axios, manevrele militare rusești din Marea Neagră și de la granița cu Ucraina se extind din ce în ce mai mult.

În acest context, oficialii, dar și experții susțin că intenția Rusiei nu este una clară, însă se vede destul de bine că Moscova are suficiente trupe pentru o eventuală incursiune militară în Ucraina.

Acest lucru a fost descoperit în urma unui document intern al Ministerului Apărării de la Kiev, consultat de publicația americană Axios. Potrivit sursei citate, Rusia organizează exerciții militare navale în apropierea rutelor comerciale din Marea Neagră, care amenință să sugrume economia Ucrainei.

De menționat este faptul că, aceste dezvăluiri vin în contextul în care, la finalul săptămânii trecute, Rusia a anunțat că va suspenda până în luna octombrie navigația vaselor militare și a altor nave oficiale străine în trei zone ale Peninsulei Crimeea, în scopul derulării de manevre militare, acesta fiind un anunț primit cu critici aspre de Departamentul de Stat al SUA.

În același timp, în urmă cu câteva zile, Pentagonul a anulat planurile de a trimite două nave de război în Marea Neagră, fără a oferi însă o explicație în acest context, scria Reuters.

Manevrele făcute de Rusia în Marea Neagră

În ceea ce privește acțiunile Rusiei, potrivit documentului citat de Axios, suprafața pe care se vor derula exercițiile militare reprezintă aproape o treime din suprafața Mării Negre – 27% mai exact. Totodată, această suprafață s-a tot mărit, un semn al eforturilor Rusiei de a institui un control de facto asupra apelor internaționale.

De cealaltă parte, în paralel, Rusia folosește infrastructura civilă în scopuri militare, potrivit Kievului, iar documentul menționat arată că Moscova a instalat radare pe platforme de gaz natural pe care le-a confiscat de la ucraineni, după anexarea Crimeei, în 2014.

Îngrijorările Ucrainei vin în contextul mobilizării militare a Rusiei, dar și numărul impresionant de trupe care a ajuns deja la granița țării. Totodată, potrivi sursei citate, forțele rusești și-au sporit prezența în toate zonele de graniță.

Ministrul ucrainean, Dmitro Kuleba, a oferit o serie de declarații în acest context. Mai exact, acesta a avertizat de altfel în mod public că Rusia va avea în curând peste 120.000 de militari la frontiera cu Ucraina, scrie Agerpres.

„Militarii ruşi continuă să ajungă în imediata apropiere a frontierelor noastre în nord-est, în est şi în sud. În circa o săptămână, ar urma să ajungă la o forţă combinată de peste 120.000 de militari”, a declarat Kuleba în conferinţa de presă online.

„Asta nu înseamnă că nu vor mai trimite trupe dacă ajung la acest număr”, a spus Kuleba, avertizând că Moscova este imprevizibilă, deşi Ucraina nu-şi doreşte un conflict cu Rusia. Îngrijorări vin și din partea UE, SUA, NATO, dar și Ucraina.

O reacție a venit din partea unor oficiali occidentali, care au declarat că această concentrare de forţe este acum mai mare decât la momentul anexării Crimeei.

În ceea ce privește documentul ucrainean, acesta spune că acțiunile Rusiei ar putea avea scopul de a distrage atenția propriilor cetățeni, în apropierea alegerilor legislative din septembrie sau de a contracara exercițiile NATO.

Totodată, același document sugerează însă că este posibil ca Rusia să încerce să provoace forțele ucrainene pentru a declanșa o incursiune militară, așa cum a făcut în Georgia în 2008.

Ce au surprins imaginile din satelit

Situația a fost confirmată și de imaginile surprinse de satelit. Potrivit Wall Street journal, mobilizarea militară a Rusiei de la granița ucraineană este mai mare decât s-a crezut inițial. Mai exact, analiza Wall Street Journal, bazată pe imaginile surprinse de sateliți, arată că Rusia a mutat avioane Su-30 în Crimeea.

În același timp,alte unități militare rusești includ trupe aeropurtate, unități blindate, elicoptere de atac, drone de spionaj, echipament de bruiere a comunicațiilor și un spital militar.

Imaginile mai arată totodată că unitățile Rusiei nu sunt gata încă e atac, însă Moscova are multiple opțiuni de a derula acțiuni militare.

De menționat este faptul că, în urmă cu o săptămână, directorul CIA William Burns a tras o concluzie similară. El menționa atunci că mobilizarea Rusiei ar putea avea scopul de intimida guvernul de la Kiev sau de a transmite un mesaj administrației Biden.

„Această mobilizare a ajuns la un nivel în care ar putea oferi baza pentru o incursiune mlitară”, a spus Burns Comisiei de Informații din Senat. „Deci e o situație ce trebuie luată în serios nu doar de către SUA, ci și de aliații noștri”, a spus el.