În urma discuțiilor dintre ministrul muncii, Raluca Turcan și reprezentanții Casei de Pensii, toate instituțiile implicate în procedurile de plată a pensiilor la domiciliu vor respecta calendarul stabilit.
„Am discutat din nou azi cu reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice pentru a mă asigura că este respectat calendarul de plată a pensiilor la domiciliu pe care l-am stabilit cu instituțiile implicate. Casele Județene de Pensii au solicitat astăzi la prima oră Agenției Naționale de Administrare Fiscală transmiterea în regim de urgență către trezorerii a dispozițiilor bugetare reprezentând plățile de pensii pentru ianuarie 2021. Ulterior, au fost întocmite ordinele de plată către Poșta Română și au fost virate sumele pentru pensiile ce urmează a fi plătite la domiciliu în ianuarie 2021. Toate aceste proceduri vor permite Companiei Naționale Poșta Română să înceapă imediat achitarea pensiilor la domiciliu.”, a transmis Raluca Turcan într-un mesaj postat pe Facebook.

Când se va face plata?

Ministrul i-a solicitat Companiei Naţionale Poșta Română să depună toate eforturile pentru ca pensiile să ajungă la timp la beneficiari. „Am stabilit împreună urgentarea tuturor procedurilor, pentru ca în data de 4 ianuarie Casa de Pensii să poată trimite către Poșta Română toate ordinele de plată pentru pensii. Reamintesc că, pentru pensionarii care au optat să își primească drepturile bănești acasă, plata se face prin Convenție între datele de 1 și 15 ale fiecărei luni.”, a precizat ministrul. De asemenea, Casa Naţională de Pensii Publice s-a angajat să întocmească tot în regim de urgenţă toate ordinele de plată către Poşta Română, pentru a evita eventuale întârzieri.

 Raluca Turcan a adresat Ministerului Finanţelor solicitarea de a transmite în regim de urgenţă dispoziţiile bugetare privind repartizarea creditelor bugetare reprezentând drepturile de pensie aferente lunii ianuarie 2021 pe data de 4 ianuarie, din Trezoreria Municipiului Bucureşti către trezoreriile teritoriale, astfel încât creditele să poată fi înregistrate în conturile caselor judeţene de pensii în aceeaşi zi.