Noul ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela, taie în carne în instituția pe care abia a preluat-o. După zecile de demiteri semnate de premierul Ludovic Orban, și Vela a început să facă curățenie în minister. A dat afară doi grei cu funcții importante în această instituție.

Totul s-a întâmplat după ce acesta nu a fost informat în legătură cu deciziile pe care le-au luat și pentru că au decis subiectiv, fără a-l informa. Marcel Vela a decis să-i dea afară pe șeful Direcției Resurse Umane și pe cel al Direcției Audit din cadrul MAI.

Noul șef de la Interne nu a dorit, însă, să le facă publice numele celor doi oameni „executați”. „Da, de la Resurse Umane și de la Audit. E chestor. Nu contează numele, că nu vreau să-i jignesc sau să le fac reclamă. Sunt responsabili în minister care nu m-au informat în legătură cu o decizie pe care au luat-o cu privire la bunul mers la ministerului și au decis subiectiv, fără să informeze ministrul”, a declarat Marcel Vela, conform B1TV.

Astfel, noul ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela, pare că se ține de cuvânt și începe curățenia în interiorul instituției.


Te-ar putea interesa și: