Șase ani de zile a trenat ancheta în cazul celor opt clienți ai BCR care au reclamat că le-au fost golite cutiile de valori deținute la BCR Argeș. Între timp, faptele s-au prescris iar dosarul a fost definitiv închis.

Astfel, opt clienţi ai BCR Argeş au reclamat în octombrie 2013 că le-au dispărut sume uriaşe de bani din cutiile de valori, prejudiciul total ridicându-se la aproximativ 1,5 milioane euro.

Eugen Florea, un bărbat din Piteşti, a fost primul care a depus plângere la Poliţie, pe data de 25 octombrie 2013. Bărbatul spune că i-au fost furaţi 130.000 de dolari, 49.000 lei şi mai multe obiecte valoroase, printre care şi un ceas Longines din aur masiv, moştenire de la tatăl său, arată adevărul.ro.

Eugen Florea este singurul dintre cei opt clienţi păgubiţi care a dat în judecată banca pentru a-şi recupera prejudiciul. Ceilalţi şapte, cărora le-au dispărut sume cuprinse între 29.000 şi 400.000 de euro, n-au formulat vreo acţiune în instanţă din motive necunoscute.

Însă ancheta nu va mai continua, deşi investigatorii au avut încă din primele zile doi suspecţi. Este posibil ca autorii furturilor să fie foşti clienţi ai băncii, care au avut bunuri în cutiile de valori pe care ulterior le-au golit. Hoţii şi-ar fi făcut dubluri la cheile primite pentru respectivele cutii, iar ulterior le-au folosit, arată surse judiciare.

Pe 30 şi 31 octombrie 2013, BCR a făcut plângeri penale împotriva celor două persoane, având suspiciuni că acestea au folosit documente false pentru a închiria două casete de valori la două sucursale ale băncii din Bucureşti. Oficialii BCR au avut suspiciuni că semnăturile de pe contractele de închiriere nu seamănă cu cele din paşapoartele prezentate.

Trebuie precizat un fapt: clienţii nu sunt însoţiţi de personalul băncii în momentul deschiderii efective a casetelor de valori, astfel încât funcţionarii nu pot observa în niciun fel conţinutul casetelor de valori ale clienţilor.

La niciuna dintre cele opt cutii de valori de unde au fost furaţi banii nu erau semne că ar fi fost forţate. Nu este clar nici acum cum a fost rezolvată ”probleme“ cheii unice. Din motive de confidenţialitate, în camera de tezaur, unde sunt cutiile de valori, nu sunt camere de supraveghere.

Într-un răspuns oficial remis de reprezentanţii Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se arată că cercetările au fost oprite fiindcă faptele cercetate s-au prescris, precizează sursa citată.