Fiul lui Alexandru Arșinel a anunțat că mama lui, Marilena, a murit la 9 luni de la decesul actorului. Tragicul anunț a fost făcut pe pagina lui de Facebook, unde postarea a strâns imediat foarte multe reacții.

Marilena Arșinel s-a stins din viață

„Scumpa mea MAMĂ, ieri ți-ai luat rămas bun de la noi, de la aceasta lume în care ai fost un ÎNGER și ai plecat într-o lume cu siguranță mai bună, fără suferință și fără durere. Sunt sigur ca acolo SUS te așteaptă tata și împreună cu el veți redeveni familia de odinioară. Nu îmi iau la revedere de la tine deoarece vei exista în inima mea pentru totdeauna și undeva, cândva și cumva ne vom revedea și mă vei striga din nou Cristiane. TE IUBESC MAMĂ”, a scris Cristian Arșinel pe Facebook.

Reacțiile nu au întârziat să apară

„Sincere condoleanțe, Cristi! Dumnezeu sa o odihnească în pace!”; „Sincere condoleanțe! Dumnezeu să o odihnească în pace și liniște!”; Condoleanțe, Cristi, cuvintele sunt de prisos. Parcă ieri noi eram elevi la Lazăr și ei veneau la ședințele cu părintii! Să-i odihnească Domnul pe amândoi!”, au scris urmăritorii lui Cristian Arșinel.

Alexandru Arșinel ar fi împlinit 84 de ani pe 4 iunie

Lumea actoriei încă suferă după pierderea lui Alexandru Arșinel. Au trecut opt luni de când acesta s-a stins din viață. Duminică, 4 iunie, regretatul actor ar fi împlinit vârsta de 84 de ani.

Cristian Arșinel, unul dintre fiii regretatului actor, a publicat în weekend, pe pagina sa de Facebook, un mesaj prin care a reamintit celor care l-au îndrăgit pe marele actor că ar fi împlinit 84 de ani, dacă nu s-ar fi stins din viață în luna septembrie a anului trecut. Atunci, Alexandru Arșinel a trecut la cele veșnice din cauza problemelor de sănătate.

„Azi (4 iunie – n.r) ai fi împlinit 84 ani. La Mulți Ani Tata! Sa fii bine și liniștit acolo unde ești. Ne lipsești mult”, a fost mesajul pe care Cristian Arșinel l-a publicat în mediul online.

De asemenea, el a mai declarat pentru click.ro că a dat de pomană pentru regretatul său tată de Sâmbăta Morților.

„Am fost sâmbătă care a trecut la Biserică și am făcut pomană pentru sufletul lui tata, mai ales că a fost și Sâmbăta Morților. Nu îmi lipsește doar mie tata, ci întregii familii. Tata a fost tata!”, spunea el.