Premierul britanic, Boris Johnson, a lansat miercuri o provocare opoziţiei, în faţa deputaţilor reuniţi într-o atmosferă incendiară, să voteze o moţiune de cenzură, pentru a debloca criza legată de Brexit.

”Parlamentul trebuie fie să stea deoparte şi să lase guvernul să pună în aplicare Brexitul, fie să prezinte o moţiune de cenzură”, a declarat prim-ministrul conservator, la o zi după hotărârea istorică a Curţii Supreme care a anulat decizia sa de a suspenda parlamentul.

Deputaţii au ”până la sfârşitul şedinţei de astăzi (miercuri) pentru a prezenta o moţiune de cenzură împotriva guvernului! Daţi-i drumul! Şi o vom putea vota mâine!”, a continuat Boris Johnson. ”Vor avea curajul să facă asta? Sau vor refuza să-şi asume responsabilitatea?”, a mai supus el, ridicând tonul pentru a acoperi huiduielile opoziţiei, notează presa internațională.

”De ce le este frică?”, a lansat prim-ministrul, criticând un ”parlament paralizat” care ”va continua să saboteze negocierile” privind Brexitul cu Uniunea Europeană şi reiterând apelul său la organizarea de alegeri legislative anticipate.

Acest lucru i-ar permite să scape din situaţie actuală de criză şi să aibă mâinile libere pentru a-şi desfăşura strategia privind Brexitul, până în prezent sistematic respinsă de parlament de la instalarea sa la putere în iulie.

La rândul său, liderul opoziţiei, laburistul Jeremy Corbyn, a afirmat că, deşi doreşte demisia lui Boris Johnson, nu sprijină organizarea de alegeri atât timp cât ameninţarea unui Brexit fără acord, pentru care actualul premier s-a pronunţat în repetate rânduri, nu va fi îndepărtată.

Jeremy Corbyn doreşte mai întâi amânarea Brexitului şi apoi organizarea de alegeri. ”Nimeni nu are încredere în prim-ministru. Pentru binele acestei ţări, el trebuie să plece”, a declarat laburistul în plenul unei Camere turbulente.