Florin Iordache împreună cu Carmen Dan au înaintat în Parlament o propunere legislativă care ar mări simțitor amenzile pentru cei care deranjează liniștea publică.

Mai exact, este vorba de creșterea amenzilor pentru „organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban”.

În acest moment, amenda pentru această contravenție este între 500 și 1 500 de lei. Carmen Dan propune ca aceasta să crească până la 2 000-3 000 de lei.

Dacă fapta va fi repetată în mai puțin de o zi, la amenda inițială se adaugă între 3 000 și 6 000 de lei. În propunerea legislativă există varianta de a presta 100-150 de ore de activități în folosul comunității.

Tot în acest proiect de lege mai este prevăzut faptul că „refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu” va fi sancționat cu 500-1 500 de lei. Acum amenda pentru această faptă este între 100 și 500 de lei.