Cinci dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale la nivel național sunt verificați de Ministerul Sănătății, al Finanțelor și de Casa Națională de Sănătate. Oficialii au suspiciuni că aceste unități medicale ar lua bani și de la stat, nu doar de la pacienți, pentru aceleași consultații sau analize, unele incluse în abonamente, plătite în regim privat.

Cinci unităţi sanitare care domină piaţa serviciilor medicale, inclusiv cu abonamente private, sunt controlate în aceste zile. Autorităţile vor să verifice dacă într-adevăr încasează bani de două ori pentru analize şi consultaţii.

Concret, există suspiciuni că serviciul medical este plătit o dată de pacient prin achitarea abonamentului lunar care acoperă în funcţie de valoare o parte din consultaţii şi analize său integral, apoi clinica privată, fără ştiinţa pacientului, ar deconta şi la Casa de Asigurări de Sănătate aceleaşi servicii.

Din 2017, abonamentele medicale sunt deductibile fiscal de către angajator sau angajat, în limita a 400 de euro pe an, aşa că cele mai multe sunt făcute prin intermediul companiilor.

Costul unui abonament medical privat este în medie de 15 euro pe lună şi acoperă în general servicii de medicina muncii, consultații de specialitate, analize medicale și asistență medicală de urgență. Peste 1,5 milioane de români au un astfel de abonament’.

Piaţa serviciilor medicale private a ajuns la 1,7 miliarde de euro, iar din fondul naţional de sănătate mai puţin de 10 procente ar ajunge în clinicile private, susţin reprezentanţii acestora, scrie Știrileprotv.ro.