Site-urile româneşti de vânzări au devenit ţinta hoţilor! Un braşovean era să rămână şi fără camera video pe care voia să o vândă pe internet, dar şi fără aproape o mie de euro, cât costa produsul. Totul după ce un străin a vrut să îl păcălească. I-a trimis documente false şi i-a propus insistent ca mai întâi să îi fie livrată camera video, iar ulterior vânzătorul să primească şi banii pentru ea.

Iar Eduard Buţan a trăit-o pe propria piele. A crezut că a găsit cui să vândă o cameră video, atunci când a fost contactat de un cumpărător din Marea Britanie, imediat după ce a postat anunţul pe internet. 4200 de lei cerea el pe aparat și apoi a urmat negocierea pe Whatsapp.

A început să devină bănuitor în momentul în care, prin mail, a primit documente care păreau a fi false. Iar adresa cumpărătorului unde urma să ajungă produsul i-a confirmat suspiciunile.

Poliţiştii spun că, de cele mai multe ori, infractorii îşi aleg victimele din rândul celor care vând pentru prima dată sau au la vânzare produse scumpe. Autorităţile recomandă ca tranzacţiile să se facă întotdeauna de pe platforme securizate, scrie A1.ro