Autoritățile de la București au impus măsura ca persoanele care vin din zonele și țările trecute pe lista galbenă să stea în carantină la domiciliu 14 zile.

Astfel, 38 de țări sau regiuni se află în acest moment pe lista galbenă a României. Printre acestea, Republica Moldova și Insulele Baleare, din Spania.

Prea puțini polițiști

Însă nici oamenii și nici autoritățile nu știu prea bine cum se aplică această măsură. Sunt și prea puțini polițiști care să-i verifice pe cei care ar trebui să stea în carantină.

Cei care vin din zonele galbene trebuie să completeze la frontieră un formular. Direcţia de Sănătate Publică emite apoi decizia de carantină. Conform procedurii, echipe mixte formate din polițiști și jandarmi se deplasează zilnic la adresele primite de la Direcțiile de Sănătate Publică.

Odată ajunși la fața locului, ei apelează persoanele venite din zonele galbene, le cer să se prezinte la geam și să spună ce temperatura au.

Aici apare însă o altă problemă. Conform reprezentanţilor Sindicatului Naţional al Poliţiei, nu sunt suficienți polițiști ca să-i verifice pe cei toți cei care sosesc în țară din zonele cu risc, arată digi24.ro.

Excepții și confuzii

Există și excepții de la regula izolării impusă celor care vin din zonele galbene. Românii care pleacă peste hotare în baza unui contract de muncă nu sunt obligați să stea în carantină când se întorc în țară.

Dar trebuie să le demonstreze autorităților că ei călătoresc în interes de serviciu:

„l) angajaţi ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în ţară, dacă dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afară teritoriului naţional” – este prevederea în acest sens cuprinsă în Hotărârea CNSU nr. 36 din 21.07.2020.

Problema apare însă în cazul confuziilor care se pot ivi. Românii care au plecat în diferite țări au primit recomandări diferite de la autorități, scrie sursa citată.

”Cei de la DSP au spus că chiar dacă merg în interes de serviciu, oricum la întoarcere, în România, va trebui să respect cele 14 zile de autoizolare”, susține o tânără care a sunat la DSP Bucureşti să afle dacă poate merge la Chişinău într-o delegaţie.