Este vorba despre un proiect de lege privind Registrul comerțului. Vizate sunt companiile din România. Acestea vor fi obligate să plătească noua taxă.

Mai concret, vorbim despre o asigurare de răspundere profesională. Aceasta va acoperi cel puțin cheltuielile necesare unei eventuale proceduri de insolvență, se arată în proiect.

Polița trebuie transmisă Registrului Comerțului, iar în caz contrar instituția va putea să dizolve firma.

„Societățile sunt obligate să încheie anual asigurare de răspundere profesională care să acopere cel puțin cheltuielile de derulare a procedurilor de insolvență, dizolvare, lichidare și radiere judiciară”, scrie în proiect, prevederea urmând să fie introdusă în Legea societăților comerciale nr. 31/1990.

De asemenea, potrivit proiectului, remunerarea lichidatorului se va face, în cazul în care serviciile acestuia sunt necesare, din asigurarea firmei. Pentru decontarea taxelor, tarifelor, comisioanelor și taxelor judiciare de timbru se va folosi tot această asigurare.

Te-ar putea interesa și: