Executivul Orban a adoptat marți nu mai puțin 24 de ordonanțe de urgență într-o singură ședință de guvern.

Gestul guvernanților a nemulțumit profund o mulțime dintre comentatorii publici, care au acuzat că Executivul a luat adoptat pe repede-înainte măsuri foarte importante, fără a fi trecute prin Parlament, având în vedere că a doua zi, miercuri, va avea loc moțiunea de cenzură care l-ar putea demite.

”Dacă Guvernul PSD dădea 24 de OUG într-o singura zi, în Parlamentul European deja se pregătea o rezoluţie împotriva României, Timmermans era deja aterizat la Bucureşti, în drum spre Palatul Victoria, de mână cu ambasadorii SUA, Marea Britanie şi Suedia, iar în faţa Guvernului găştile #rezist puneau de-o baricadă!”, a scris, de exemplu, jurnalistul Ionuţ Cristache pe pagina sa de Facebook.

”Bine, naiba, că nu mai e #ciumaroşie la putere. Măcar am scapat de circ!”, concluzionează jurnalistul TVR.

”Azi a fost democrație de urgență, ă?” a scris și cunoscutul publicist Mihai Radu, jurnalist la Cațavencii.

”Record mondial absolut!”

Iar președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat în Camera Deputaților că ”Este o premieră să intri în şedinţă de Guvern cu 24 de ordonanţe de urgenţă. Este un record mondial absolut”.

”24 de ordonanţe prin care PNL privatizează sănătatea românilor, prin care legalizează turismul electoral, prin care bulversează transportul şcolar, prin care şi-au mai împărţit sinecuri pe ultima sută de metri şi prin care au încercat să modifice legislaţia electorală din nou. Cum este posibil ca propriul tău ministru al Justiţiei să îţi spună că nu cunoşti Constituţia? Că nu poţi modifica legislaţia electorală cu mai puţin de un an înainte de alegeri?! Şi tu, premier al României, să mergi înainte”, a scris ulterior Ciolacu pe Facebook.

El a afirmat că acesta este un alt motiv de demitere a Guvernului Orban.