Pentru că Brâncuşi era copil de ţărani, fiu al Mariei şi Nicolae Brâncuşi, nu a mers la şcoală, lucrând ca păstor la vârsta de şapte ani, iniţial îngrijind turma familiei, apoi lucrând pentru alţii în Munţii Carpaţi. Aici tânărul a învăţat să sculpteze în lemn, o artă populară în România rurală, folosită pentru a produse linguri, picioare de pat etc, toate împodobite de gravuri.

La vârsta de nouă ani a plecat la Târgu Jiu pentru a-şi căuta de lucru, lucrând prima dată într-o vopsitorie, iar după doi ani a muncit pentru un băcan din Slatina. Câţiva ani a lucrat într-o cârciumă din Craiova, implicându-se în proiecte de sculpturi elaborate. Un industriaş a fost impresionat de performanţele lui Brâncuşi, iar în anul 1894 l-a dus la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova, dar ca să facă parte din şcoala aceasta Brâncuşi a trebuit să înveţe să scrie şi să citească de unul singur.

După câţiva ani, în 1902, sculptorul s-a mutat la Bucureşti, unde a absolvit Şcoala de Belle-Arte. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa ”Bustul lui Vitellius” obține ”mențiunea onorabilă”, în 1900, ”Capul lui Laocoon” îi aduce artistului medalia de bronz, iar ”Studiu”, din 1901, câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează ”Ecorșeu”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz, potrivit site-ului Istoriiregăsite.ro.

În 1903, tot prin mijlocirea medicului Dimitrie Gerota, i s-a cerut să realizeze bustul medicului Carol Davila, care avea să fie așezat în curtea Spitalului Militar Central, din București, în 1912, reprezentând singurul monument public al lui Brâncuși din București,

Un an mai târziu, Constantin Brâncuşi a plecat pe jos la Paris. A rămas o vreme la Munchen, apoi şi-a continuat călătoria. Fiindcă a fost prins într-o ploaie torenţială în Elveţia s-a îmbolnăvit de pneumonie şi a fost nevoit să ia trenul pentru a ajunge în Franţa.

În 1905, a luat concursul de admitere la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts și a lucrat în atelierul lui Antonin Mercié. A modelat câteva capete de copii, bustul Victoriei Vaschide și pe cel al tatălui ei, dr. Zaharia Samfirescu. A făcut parte din „Cercle des etudiants roumains”, alături de George Enescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, C. Levaditi, Duiliu Marcu, Ion Pillat, Ștefan Popescu, Theodorescu-Sion, Camil Ressu și alții, conform Radioromâniacultural.ro.

În 1907, pe 27 martie, Constantin Brâncuşi îşi închiriază un spaţiu unde va fi situat atelierul acestuia, realizând prima lucrare, numită  “Sărutul”. Până în 1940, când avea să definitiveze și ”Poarta sărutului”, amplasată în parcul central din Târgu Jiu, artistul a mai reluat aceeași temă de mai multe ori. Tot în 1907, Brâncuși a primit comanda unui monument funerar pentru cimitirul din Buzău, lucrare pe care o va numi „Rugăciunea”.

În anul 1914, Constantin Brâncuși a organizat prima sa expoziție în America, într-o galerie de artă din New York.

Anul 1915 marchează o premieră în cariera lui Constantin Brâncuși, primele lucrări în lemn: „Cariatide”, „Fiul risipitor” și altele. De asemenea, a finalizat și „Noul născut”. În 1916, a cioplit „Vrăjitoarea”, dintr-un trunchi bifurcat de arțar și a realizat prima „Coloană a Sărutului”, folosită apoi ca motiv sculptural pe stâlpii „Porții Sărutului”. A realizat portretul principesei Maria Murat-Bonaparte, pe care l-a numit „Principesa X” și a terminat versiunea în lemn a „Torsului” de femeie. În 1917, a sculptat „Himera” și „Adam”, iar în anul următor au fost gata primele versiuni în lemn ale „Coloanei fără sfârșit”, așa cum îi plăcea artistului să o numească, sculptate în amintirea celor căzuți în război.

În 1919, a apărut, la Paris, volumul „La Roumanie en Images”, cuprinzând cinci reproduceri după lucrările sale. Brâncuși începe să-și expună lucrările în cele mai celebre galerii de artă din Franța, Anglia, America, Elveția și Olanda, fiind elogiat în numeroase publicații din întreaga lume. În 1931, a fost decorat, la propunerea lui Nicolae Iorga, cu ordinul „Meritul cultural pentru artă plastică”. Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși s-a desfășurat în toată măreția ei, din această perioadă datând operele din ciclul ”Pasărea în văzduh”, ciclul ”Ovoidului”, precum și sculpturile în lemn. Însuși artistul avea să declare: ”Iubesc tot ceea ce se înalță. Păsările măiestre m-au fascinat și nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodată. Eu nu am căutat, în toată viața mea, decât esența zborului! Eu nu creez Păsări, ci zboruri. Sculptura nu este altceva decât apa. Apa însăși!”.

La 11 februarie 1935, Constantin Brâncuși a acceptat propunerea Ligii naționale a femeilor din județul Gorj, prezidată de Areția G. Tătărăscu, de a înălța la Târgu Jiu o „Coloană” în cinstea eroilor căzuți în războiul mondial. Astfel, în 1938, finalizează ansamblul artistic din Târgu Jiu, alcătuit din „Masa Tăcerii”, „Scaunele”, „Poarta Sărutului” și „Coloana Infinitului”, închinat eroilor români care, la 14 octombrie 1916, au căzut în bătălia de la Jiu împotriva nemților.

În perioada următoare, Constantin Brâncuși a refuzat să participe la orice manifestare publică, în semn de protest față de ocupația nazistă. În România, în epoca socialistă, Brâncuși a fost contestat, fiind considerat „un reprezentant al burgheziei decadente”. Artistul a refuzat să aibă o dublă cetățenie până spre sfârșitul vieții, dar, din cauza refuzului constant de a fi reprimit în România, a acceptat, în 1952, să devină și cetățean francez.

Cu toate că se bucura deja de recunoaștere artistică la nivel mondial, Brâncuși a continuat să-și ducă viața ca un simplu țăran român, până în ultimele clipe din viață. În cugetările sale, artistul scria: ”Dumnezeu este pretutindeni și simți asta când uiți cu desăvârșire de tine însuți, când te simți umil și când te dăruiești. Eu mă aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu și nu îmi mai trebuie decât să întind o mână înspre El, ca să Îl pipăi! Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup… mă aflu printre lucrurile esențiale. Îl voi aștepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu.” Simțindu-și sfârșitul aproape, l-a chemat la el pe arhiepiscopul Teofil Ionescu, slujitor la biserica ortodoxă din Paris, căruia, după ce s-a spovedit și a primit Sfânta Împărtășanie, i-a mărturisit: „Mor cu inima întristată pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”, menționează site-ul crestinortodox.ro. Constantin Brâncuși a murit la 16 martie 1957, la ora 2 dimineața, iar la 19 martie, a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.

Sculptorul român a dorit să lase moștenire României toate lucrările sale nevândute și uneltele, dar autoritățile acelor vremuri au refuzat. Abia în 1964, Brâncuși a fost ”redescoperit” în țara natală, iar ansamblul monumental de la Târgu-Jiu a putut fi restaurat, după ce fusese abandonat și aproape dărâmat. La aniversarea a 125 de ani de la nașterea sculptorului, anul 2001 a fost declarat, prin hotărâre a Guvernului României, Anul Brâncuși, sărbătorit și în cadrul UNESCO.

În opera sa, Brâncuși a exprimat viziunea țăranului român asupra lumii înconjurătoare, renunțând la elementele secundare prezente până atunci în sculpturi, în favoarea evidențierii esenței lucrurilor. După cum el însuși declara, ”Arta trebuie să fie realitatea însăși. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată, poate în singura realitate autentică. Ceea ce mulți numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor. Există în toate lucrurile o măsură, un adevăr ultim. Proporția interioară este adevărul ultim, inerent în toate lucrurile.”

Guvernul României a demarat nu demult  Campania “Brancuși e al meu“ care a avut ca scop strângerea sumei de șase milioane de euro pentru achiziţia operei lui Constantin Brancuși.

”Cuminţenia pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuși în anul 1907, și aparţine patrimoniului cultural naţional, în categoria Tezaur. Alături de “Sărutul” și “Rugăciunea”, marchează cea mai apreciată perioadă de creaţie a artistului. Este emblema “primelor sculpturi moderne din lume”.

Peste 100.000 de donatori au participat la campania de subscripţie naţională „Brâncuşi e al meu”, menită să susţină cumpărarea de către statul român a sculpturii „Cuminţenia Pământului”, iar suma strânsă până pe 30 septembrie, ziua în care conturile deschise la mai multe bănci pentru donaţii au fost închise, a fost de 1.163.032 de euro.

Te-ar putea interesa și: