Denise Rifai acomentat, la Realitatea TV, absența Vioricăi Dăncilă de la manisfestațiile organizate la malul mării cu ocazia Zilei Marinei.

Realizatoarea emisiunii „Legile Puterii” a povestit cum, pregătită toată pentru Dăncilă, a vrut să plece  la Constanţa.

„Dar ce s-o mai aştept, că România e blocată. M-am pus de dimineaţă, pe Autostrada A2 să o salut pe Viorica noastră. Şi bine că m-am pus, că a trebuit să mă dau jos de pe autostradă, că nu am putut să mai ajung. Omor peste tot”, a comentat acid Rifai, citată de știridiaspora.ro.

Aceasta a susținut că deși era convinsă că premierul nu are cum să rateze Ziua Marinei, lucrurile au stat exact pe dos.

„Probabil că de frica huiduielilor, Viorica a considerat să se regăseacă pe sine în femeia evlavioasă, care se regăseşte la momente de mare sărbătoare pentru poporul român.

Am văzut-o pe Viorica noastră. Astăzi a renunţat puţin la broşă, dar şi-a asortat, ca de fiecare dată, vestimentaţia cu câte ceva absolut deosebit. Costă mult această primă doamnă a cabinetului de la Palatul Victoria, cu toate aceste concedii, vacanţe şi regăsiri de sine spectaculoase. Viorica noastră, supusă, se căuta în guler, ţesut manual cu pietre scumpe gulerul tot, gulerul tot scump.

Evlavioasă şi supusă toată, s-a refugiat la Putna, dar nu singură, ci cu miniştri cu tot. E în vacanţă Viorica.

Deci PSD confirmă tradiţia. Probabil de frica huiduielilor, pentru al treilea an consecutiv, liderii social-democraţi au lipsit de la una dintre cele mai importante ceremonii militare din România.

Viorica Dăncilă a mers la Mănăstirea Putna, la slujba de Sfânta Mărie şi şi-a făcut fotografii cu oamenii. O ocazie perfectă de regăsire cu electoratul apropiat de PSD.

Tradiţia absenţei de la Ziua Marinei, de la Constanţa, a fost inaugurată de Liviu Dragnea. În 2017, nici Călin Popescu Tăriceanu, nici premierul de la vremea respectivă, Mihai Tudose, nu au participat la paradă. Toți au motivat că erau în concediu. Un an mai tărziu, s-a repetat aceeași scenă. Liviu Dragnea, care potrivit unor surse se afla pe litoral, a evitat să participe la eveniment şi evident, trebuia să confirme astăzi această Dragne de Dăncilă a României, Viorica noastră, care nu a mai încercat cu picioruşele temperatura apei mării, ci s-a mulțumit să trimită un comunicat cu urări”, a atacat Denise Rifai subiectul absenței primului-ministru.