Organizaţiile pensionarilor au transmis, vineri, un set de măsuri propuse pentru asigurarea resurselor bugetare care să permită creşterea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie, dintre care prima vizează reintroducerea impozitării contractelor de muncă cu normă parţială la nivelul celor cu normă întreagă.

„Pentru asigurarea respectării creşterii cu 40% a punctului de pensie de la 1 septembrie 2020, conform prevederii Legii 127/2019 şi a promisiunilor făcute de Guvernul României în decembrie 2019, considerăm că se poate acoperi minusul contribuţiilor asigurărilor sociale determinate de pandemia covid-19, prin aplicarea măsurilor: 1. Plata contribuţiilor pentru contractele de muncă part-time să se facă la nivelul anilor 2018 şi 2019, în care s-a reuşit, astfel, ca subvenţia de la bugetul de stat în bugetul asigurărilor sociale de stat, să fie numai de 4,7 şi respectiv 2,5 miliarde lei”, se menţionează în apelul lansat de organizaţiile de pensionari.

Documentul este semnat de Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, de Uniunea Generală a Pensionarilor din România şi de Federaţia Naţională „Unirea” a Pensionarilor din România, organizaţii care susţin că reprezintă interesele a aproape 5 milioane de pensionari.

Apelul este adresat Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale din România.

Creşterea subvenţiei bugetului asigurărilor sociale, dar şi îngheţarea transmiterii contribuţiilor sociale la fondurile de pensii administrate privat

Cea de-a doua propunere este creşterea subvenţiei bugetului asigurărilor sociale pentru anul curent cu 7,2 miliarde de lei.

„Subvenţia de la bugetul de stat pentru anul 2020 să se asigure în sumă egală cu subvenţia din anul 2015, respectiv de 18,5 miliarde lei, în plus cu 7,2 miliarde lei faţă de 11,3 miliarde lei cât s-a prevăzut în bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020”, se menţionează în comunicatul celor trei organizaţii de pensionari.

Acestea au reluat şi propunerea transmisă la începutul lunii privind îngheţarea transmiterii contribuţiilor sociale la fondurile de pensii administrate privat: „3. Prorogarea aplicării Legii 411/2004 pentru anii 2020 şi 2021. Menţionăm că în bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020 este prevăzută suma de 9,3 miliarde lei”.

Reducerea muncii la negru prin controale şi verificări

Cea de-a patra propunere transmisă de organizaţiile de pensionari este organizarea de controale sub acoperire pentru reducerea muncii „la negru”, scrie Agerpres.

„Reducerea muncii la negru prin controale şi verificări, eventual sub acoperire, cu specialişti în echipe comune ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul de Interne, prin care estimăm un plus de 5 miliarde lei anual”, se precizează în apelul transmis de cele trei organizaţii de pensionari.

Documentul este semnat de preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România, Preda Nedelcu, de preşedintele Uniunii Generale a Pensionarilor din România, Toma Neamţu, şi de preşedintele Federaţiei Naţionale „Unirea” a Pensionarilor din România, Dumitru Cojanu.