Deficitul bugetar a urcat la 5,18% din PIB după primele opt luni ale acestui an, respectiv 54,77 miliarde de lei.

Evoluția fulminantă a discrepanței dintre veniturile și cheltuielile bugetului de stat a provocat două reacții extrem de critice din partea a doi cunoscuți economiști.

”Nemaivăzut în perioada postdecembristă”

”Este dezastru în finanțele publice. Deficitul bugetar a ajuns la 55 miliarde lei la august, cât in anii 2017 si 2018 cumulat. Este de 2,5 ori mai mare decât cel din 2019 – aceeași perioadă.

Deficitul bugetar a depășit 5% din PIB. România se află încă din martie, înainte de apariția efectelor coronavirus, într-un derapaj grav. Deficite mai mari înseamnă datorii mai mari.

Deficite mai mari înseamnă cheltuieli mai mari cu dobânzile. La 8 luni din anul curent, cheltuielile cu dobânzile au crescut cu 22%. Nemaivăzut în perioada postdecembristă.”, a scris luni pe Facebook economistul Cristian Socol.

”Sunt trei mari probleme”

”Deficitul la opt luni 2020 urcă la 5,18% respectiv la 54,77 miliarde lei în creștere cu 150% față de aceeași perioadă din anul 2019 când era 2,07 din PIB, respectiv 21,92 miliarde lei.

Din analiza lună la lună se constată o încetinire a trendului de creștere al deficitului și o creștere a nivelului veniturilor colectate cu peste 2 miliarde lei raportat la luna corespunzătoare din anul 2019.

Sunt trei mari probleme pe care le relevă acest deficit dincolo de dezechilibrul implicit generat:

Așa cum anticipam cheltuielile cu dobânzile sunt în creștere cu peste 2 miliarde lei, respectiv cu 22% mai mari decât anul trecut, urmare împrumuturilor în cascadă făcute în ultimul timp dar mai ales a scăderii prea timide a dobânzilor la titlurile de stat.

”O problemă structurală”

Investițiile la 8 luni, în valoare de 24,1 miliarde lei sunt la un nivel de 48,2% din total, iar proiectele cu finanțare nerambursabilă au o cheltuială de 43% din programat, respectiv o absorbție efectivă de 32% din programat.

Deficitul la bugetul asigurărilor sociale de stat este de 9,6 miliarde lei (0,9% din PIB) iar deficitul la fondul de somaj este în creștere ajungând la 2,7 miliarde lei, în timp ce deficitul la fondul asigurărilor sociale de sănătate ajunge la 6,6 miliarde lei. Aici avem o problemă structurală care nu ar mai trebui amânată.

Încurajator este faptul că, la PIB nominal relativ egal, pierderea de venituri totale este de doar 1,4% ținând seama de contextul dat și de faptul că taxe de peste 1,18% din PIB sunt amânate.

Problema rămâne în zona cheltuielilor și aici cred că o altă abordare care să stopeze risipa ar trebui să preocupe.”, a scris și economistul Adrian Câciu pe Facebook.

Foto: INQUAM