Armata rusă a semnalat sâmbătă o încălcare o armistiţiului care a pus capăt în noiembrie luptelor dintre Azerbaidjan şi Armenia din regiunea separatistă Nagorno-Karabah, relatează AFP.

„Un caz de încălcare a armistiţiului a fost semnalat la 11 decembrie (vineri) în districtul Hadrut”, a precizat Ministerul rus al Apărării, care a desfăşurat forţe de menţinere a păcii la faţa locului, conform unui comunicat publicat sâmbătă.

Declaraţiile survin în contextul în care armata armeană a raportat „atacuri” ale Azerbaidjanului în direcţia a doua sate rămase sub controlul forţelor din Nagorno-Karabah. Într-un comunicat, Ministerul azer al Apărării a denunţat „provocările” armene, adăugând că au fost luate „contramăsuri corespunzătoare”. Potrivit acestei surse, „armistiţiul este respectat în prezent”.

Un purtător de cuvânt al forţelor ruse de menţinere a păcii, citat de agenţia de presă RIA Novosti, a confirmat sâmbătă că au existat „schimburi de focuri de armă automată”. El a adăugat că le-au fost transmise apeluri „rapide” celor două părţi pentru a respecta armistiţiul.

Anterior în cursul zilei de sâmbătă, forţele din Nagorno-Karabah au anunţat că trei dintre luptătorii lor au fost răniţi într-un atac al forţelor azere.

Trupe azere au atacat vineri seară combatanţi armeni şi „trei au fost răniţi în schimbul de focuri care a urmat”, a transmis Ministerul Apărării din regiune.

Rusia își consolidează armata

Invocând o acumulare de capacităţi ale NATO în apropierea frontierelor sale, Rusia îşi consolidează capacităţile militare în enclava Kaliningrad şi a format deja o divizie autonomă de infanterie motorizată care include, între altele, un regiment de tancuri, a declarat un amiral al marinei ruse.

Kaliningradul, deja puternic militarizat, este o regiune rusă la Marea Baltică, situată între Lituania şi Polonia, ţări membre ale Uniunii Europene şi ale NATO. Moscova a ocupat această regiune care făcea parte din Germania la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În prezent, Kaliningradul este baza Flotei Rusiei din Marea Baltică, iar avioane militare ruse şi ale NATO se interceptează deseori ca într-un joc de-a şoarecele şi pisica în spaţiul aerian internaţional deasupra Mării Baltice.