Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a vorbit la Digi24 despre faptul că, după ce au crescut salariile „atât de mult în sectorul public”, loialitatea față de sectorul public trebuie să fie dovedită și clară. „Nu prindem pe nimeni care pleacă înainte de program ca să opereze sau să lucreze în altă parte, fără să fac aluzie la nimeni, dar dau exemple care știm că se întâmplă”, a spus Raed Arafat, la Digi24.

„Din momentul în care noi plătim corect, pentru că nu mai poate spune nimeni că plata e sub un nivel, trebuie să ne așteptăm la un comportament foarte corect, la o abordare foarte corectă a bolnavului și la un interes egal cu ce dau unii în sectorul privat. În sectorul public nu mai e niciun motiv și nu generalizăm. Sunt mulți medici care își fac treaba corect și o făceau și înainte de creşteri. Acum avem motivul. Din moment ce plata a ajuns la nivelul acesta, solicităm ca în sectorul public să fie interesul și loialitatea la nivel maxim. Nu prindem pe nimeni care pleacă înainte de program ca să opereze sau să lucreze în altă parte, fără să fac aluzie la nimeni, dar dau exemple care știm că se întâmplă.

Nu pot să consult în cabinet privat, când încă sunt prins în programul public. Vin la 8, plec la 4 e una, dar vin la 8 și plec la 1 sau la 12 nu e ok la salariul primit”, spune Arafat.

digi24.ro