Grupul bancar spaniol BBVA a scos la vânzare Garanti Bank România, pentru care s-au arătat deja interesate patru bănci și un fond străin de investiții.

Un cunoscut economist susține însă că și Statul român ar trebui să participe la depunerea ofertelor pentru Garanti Bank România, pentru a-și consolida activele deținute în sistemul bancar.

”Statul român trebuie să-și refacă un minimum de control în sectorul bancar prin achiziții bancare. După cumpărarea Banca Românească de către Eximbank și capitalizarea CEC, statul român trebuie să-și consolideze activele deținute în sistemul bancar până la 20% din totalul acestora.

Prin achiziția Garanti Bank, a 9 bancă din România în funcție de activele bancare (2,3% din activele bancare totale), statul ar detine 12% din activele totale prin CEC, EXIMBANK + BROM și Garanti Bank (date 2018). Astfel, statul român ar deține 2 din cele 9 bănci sistemice”, a scris miercuri economistul Cristian Socol pe Facebook.

Politici diferite

Trebuie precizat că Statul român și-a majorat în 2019 cota de piață în sistemul bancar autohton, prin prisma activelor deținute, prin două mutări care au stârnit destule controverse. Cu toate acestea, statul român are o pondere încă mică, în comparație cu sistmele bancare ale unor țări din regiune, dar și cu media la nivel european.

Mai mult decât atât. Actualul ministru de Finanțe, Florin Cîțu, a anunțat la preluarea mandatului că intenționează să listeze minim 20% din activele CEC pe bursă. Dacă intenția sa se materializează, am asista la o diminuarea a ponderii Statului în sistemul bancar, în funcție de activele deținute.

Fostul ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a decis în 2019 atât capitalizarea cu 940 de milioane de lei a CEC Bank, cât și achiziția de către stat a Băncii Românești, care a fuzionat cu Eximbank.

În consecință, banca de stat Eximbank, care nu avea, cel puțin până atunci, nicio legătură cu afacerile retail, a semnat cumpărarea Băncii Românești de la National Bank of Greece – NBG, care se ocupă preponderent cu creditele pentru persoane fizice.

Cota statului român în sistemul bancar

Astfel, în urma celor două mutări, statul român a ajuns la peste 10% din sistemul bancar: CEC Bank îi asigura deja o cotă de piață de peste 7% din piață, fiind a 7-a banca din România, în funcție de active. La finalul lui 2018, CEC Bank avea active totale de 29,35 miliarde lei. Iar Achiziția Băncii Românești i-a mai adus, alături de activele Eximbank, o cotă de 3% din piață.

Eximbank avea active de 7,2 miliarde de lei la finele lui 2018, dintre care 3,3 miliarde de lei credite. Banca Românească avea active de 6,8 miliarde de lei, dintre care credite de 3,9 miliarde de lei (90% acordate persoanelor fizice). Noua bancă ar ajunge la o cotă de piață de circa 3%, ceea ce ar însemna locul 9 în sistemul bancar autohton.

Situația în regiune

În Polonia, statul controlează mai multe bănci comerciale, dar sistemul bancar este dominat de sectorul privat, care controlează aproximativ două treimi din piață. Guvernul polonez încurajează însă, prin măsuri active, deținerea unei cote cât mai mari din activele sectorului bancar de către capitalul autohton și achiziția de bănci străine de către cele cu capital de stat.

În consecință, activele deținute de băncile străine, în totalul sistemului bancar, au scăzut, la finele lui 2018, de la aproximativ 60% la sub 50 de procente, mai puțin de jumătate din totalul pieței.

Iar statul polonez controlează cele mai mari două bănci din sistem, având la nivel operațional o cotă de aproximativ o treime din piață.

În Ungaria, retorica prin care guvernanții au încurajat achiziția unei cote cât mai mari din activele bancare a ajuns la un punct culminant în 2012. Prim-Ministrul Viktor Orban anunța că își propune ca statul să controleze cel puțin 50% din sectorul bancar.

În consecință, a urmat un program masiv de achiziții ale sucursalelor băncilor străine de către instituții de credit cu capital autohton, public sau privat.

Astfel, la finele lui 2018, 49,9% din activele sectorului bancar erau deținute de capitalul autohton, dintre care două treimi erau controlate de statul maghiar.

Germania

Germania are un sistem bancar foarte modern, însă în același timp specialiștii spun că țara este supra-bancarizată, având peste 36.000 de unități bancare cu o rată a profitului sub standardele acceptate.

Sistemul bancar german este alcătuit din trei tipuri de instituții financiare: bănci comerciale private, bănci cooperative și bănci deținute de capital public, de la nivel central sau regional.

Profitabilitatea băncilor din Germania este sub o constantă presiune, ca urmare a ratelor mici de dobândă, dar și a costurilor structurale și operaționale ridicate.

Din punct de vedere operațional, băncile private controlează doar 30% din piață. Restul de 70% este împărțit între băncile deținute total sau parțial de capitalul public, local sau regional, care asigură 50% din totalul operațiunilor (depozite, credite, alte tranzacții financiare), respectiv băncile cooperative, care au o cotă de 20%.

Din punct de vedere al activelor bancare deținute, cota capitalului public se ridică la 26%, cu mult peste media Uniunii Europene. Băncile private controlează 40% din activele sectorului bancar, iar cele cooperative un procent de 34%.

Băncile publice europene

Confrom datelor prezentate de Asociația Europeană a Băncilor Publice (The European Association of Public Banks – EAPB), în raportul anual pentru 2018, EAPB reprezintă direct sau indirect peste 90 de instituții financiare, cu active depășind 3.500 miliarde euro, reprezentând 15% din piața bancară a Uniunii Europene.

Membrii asociației sunt bănci de promovare deținute de capitalul public național și regional, agenții de finanțare a municipalităților, precum și bănci comerciale de stat din toată Europa.

Atât Parlamentul European, Comisia Europeană, cât și Consiliul ECOFIN (format din miniștrii economiei și finanțelor din toate statele membre ale Uniunii), au doptat pe 4 decembrie 2018 o declarație politică prin care evidențiază importanța băncilor deținute de capitalul public, numindu-le instituții de credit pentru dezvoltare publică, arată raportul EAPB.

Înainte și după criză

Conform unei statistici realizate de Banca Mondială în 2018, cota activelor publice în sistemele bancare din regiunea Europa și Asia Centrală era de 48%, la nivelul anului 1995.

Ulterior, ponderea activelor bancare deținute de capitalurile publice a scăzut până la 15% din total, în perioada 1999 – 2001. Iar dominația capitalului privat a crescut și mai mult, astfel încât, în 2008, anul marii crize financiare internaționale, ponderea activelor controlate de capitalurile publice a scăzut până la 9%.

Criza a consemnat însă o schimbare de tendință, mai ales ca urmare a injecției de capital public în numeroase instituții financiare private, care au fost considerate ”prea mari pentru a fi lăsate să cadă”, iar în 2010 activele controlate de capitalul public reprezentau 14% din total.

Avantaje și dezavantaje

Băncile deținute de capitalul străin prezintă avantaje și dezavantaje pentru sistemul financiar al unei țări. Între dezavantaje, se numără o politică fiscală pro-ciclică, în sensul că băncile străine nu reușesc să susțină financiar o economie atunci când este cea mai mare nevoie în acest sens.

În plus, ele vor fi întotdeauna gata să protejeze interesele țării în care se află banca-mamă, mutând șocurile externe în țara în care operează.

De cealaltă parte a medaliei, însă, băncile străine aduc noi tehnologii și diferite culturi de business. Ele cresc competitivitatea în sistemul bancar în care operează, fără a mai menționa faptul că nevoia finanțare a guvernelor în care operează va fi acoperită de capitalul străin și nu de plătitorii de taxe locali.

Riscul menținerii sectorului bancar în mâinile statului a fost reliefat în cazul Sloveniei. Fosta țară iugoslavă a decis să vândă doar pachete minoritare de acțiuni la băncile cu capital public, o decizie care s-a dovedit neinspirată.

În lipsa performanței financiare, instituțiile de credit au avut nevoie în 2013 de o injecție masivă de capital, pentru a nu da faliment. Astfel, cele 4,8 miliarde euro cu care statul a fost nevoit să susțină băncile slovene au periclitat serios echilibrul macroeconomic al țării.